Ce mari au crescut copiii lui Cristi Borcea şi ai Alinei Vidican!

Ultima actualizare:

    Alina şi Cristi au divorţat în 2016
Alina şi Cristi au divorţat în 2016

Alina Vidican ( 35 de ani) s-a mutat în urmă cu trei ani la Miami, după dureroasa despărţire de omul de afaceri Cristi Borcea (49 de ani), căruia i-a dăruit doi copii. Micuţii sunt foarte ataşaţi de bunici, dovadă stând şi fotografiile din vacanţa de vară, unde sunt răsfăţaţi regeşte de părinţii Alinei. Moştenitorii lui Cristi sunt frumoşi-foc, buni de reclame.

Doar şase ani a durat povestea de dragoste cu Cristi Borcea. După divorţul cu scântei din 2016 Alina Vidican a ales să părăsească România. A ajuns la Miami cu inima frântă de durere, căci Cristi, bărbatul vieţii ei, se îndrăgostise lulea de buna lor prietenă de familie, Valentina Pelinel. Au trecut trei ani de atunci, timp în care Alina şi-a schimbat şi înfăţişarea, dar şi meseria, ocupându-se, peste Ocean, unde locuieşte cu micuţii ei, de un restaurant cu specific românesc. Apropiaţii blondinei care au vizitat-o susţin că în meniul localului se regăsesc inclusiv mămăliguţa cu brânză şi cu smântână, la preţul de 8,95 dolari porţia.

  Iar la capitolul băuturi, românii aflaţi acolo îşi pot alina dorul de casă cu o pălincă, dar şi cu vinuri. Mama Alinei Vidican a postat deunăzi, pe contul de Facebook, câteva fotografii în care apare alături de nepoţii ei, Alexandru (7 ani) şi Gloria (4 ani).

Mariana şi Ionel Vidican, alături de nepoţii lor
Mariana şi Ionel Vidican, alături de nepoţii lor

Alexandru şi Gloria îşi petrec vacanţa de vară în Timişoara, la bunici
Alexandru şi Gloria îşi petrec vacanţa de vară în Timişoara, la bunici

Deşi locuiesc departe de celebrul lor tată, iată că omul de afaceri Cristi Borcea are grijă ca cei doi moştenitori ai săi cu Alina Vidican să înveţe la cele mai bune instituţii de învăţământ din America. În plus, le plăteşte o consistentă pensie alimentară. Bunicii Mariana şi Ionel Vidican sunt tare fericiţi că nepoţii le-au umplut casa de bucurie, răsfăţându-i cu bunătăţi culinare. I-au dus în satul Văliug, din Caraş Severin, apoi i-au plimbat prin Timişoara. Ei i-au făcut o vizită şi străbunicii de la ţară, unde copiii s-au jucat cu păsările din ogradă. După zâmbetele largi de pe chip, este lesne de înţeles că le prieşte  această vacanţă: ”Alina i-a lăsat pe copii la părinţi. Gloria şi Alex sunt foarte fericiţi, stau destul de mult prin Timişoara, acolo unde se află şi verişoara lor. Sergiu, fratele Alinei, are şi el o fetiţă, ei se înţeleg de minune. Merg şi la Bucureşti, dar un pic mai rar. Când vor ajunge acolo se se vor întâlni cu Patrick şi cu gemenii Angelo şi Antonia, (n.r.-copiii tatălui lor din căsnicia cu Mihaela Borcea), se înţeleg foarte bine cu ei”, a declarat pentru Click! una dintre prietenele Alinei Vidican.

Alina şi-a schimbat silicoanele şi şi-a micşorat nasul

Alina a investit peste 40.000 $ în operațiile estetice
Alina a investit peste 40.000 $ în operațiile estetice

Alina Vidican a decis să recurs la câteva operații estetice, după despărțirea de Cristi Borcea. Și-a ridicat pomeții, și-a schimbat implanturile mamare, afişând acum un bust mult mai ferm, și a bifat și o operație la nivelul nasului. În plus, în ultimele fotografii postate de vedetă pe conturile sociale, Alina are acum un posterior apetisant, mărit cu ajutorul unui tratament. Toate aceste operații le-a făcut în America, la cei mai buni medici esteticieni. Ea a cheltuit pentru aceste transformări peste 40.000 de dolari. Rezultatele sunt spectaculoase, Alina Vidican transformându-se într-o adevărată bombă sexy. Deși e divorțată de trei ani, ea nu s-a afișat la brațul niciunui bărbat, semn că nu l-a putut încă da uitării pe bărbatul de dragul căruia și-a tatuat pe spate chipul lui. 

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei

Cristi, alături de Valentina Pelinel și de fiul lor, Milan
Cristi, alături de Valentina Pelinel și de fiul lor, Milan

Fostul acţionar dinamovist a avut o căsnicie de 22 de ani cu Mihaela Borcea, femeia care i-a dăruit trei copii: Patrick (21 de ani) şi gemenii Melissa şi Angelo (16 ani). Cu cea de-a doua soție, Alina Vidican, are doi moștenitori, iar cu avocata Dana Voiculescu, alături de care a bifat o scurtă poveste de dragoste, are o fetiță, Andreina Carolyn Christine, în vârstă de 11 ani. Actuala soție, Valentina Pelinel, i- a dăruit, în luna martie, gemene, dar ea și Cristi au și un fiu, pe Milan, în vârstă de trei ani. 

Citește și:

Ce mult s-a schimbat Alina Vidican de când locuieşte în America

Alina Vidican se transformă în Valentina Pelinel? Fosta şi actuala lui Borcea, puse faţă în faţă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net