Cel mai mare regret pe care actorul George Ivașcu nu-l poate depăși. Are legătură cu cariera lui
George Ivașcu, ajuns la vârsta de 58 de ani, mărturisește cu sinceritate regretul profesional care nu-i dă liniște nici acum. Fondatorul Teatrului Cosmopolis și una dintre figurile consacrate ale cinematografiei și teatrului, a revenit puternic în atenția publicului prin rolurile din serialele „Clanul” și „Tătuțu’”, unde personajul Pelicanu’ i-a adus aprecierea unei noi generații de telespectatori.

Ce regret are actorul George Ivașcu?
Regretul actorului are legătură cu o pauză profesională, la care a fost nevoit să apeleze pentru a se putea ocupa de construcția Teatrului Metropolis, care împlinește 20 de ani de când a fost fondat.
„Regretul meu profesional este că, din ambiția de a construi Teatrul Metropolis, care împlinește anul acesta 20 de ani de când l-am fondat, am abandonat pentru o perioadă cariera de actor în favoarea rolului de administrator.
Bineînțeles că în urmă va rămâne un teatru. Dar, într-un fel, îmi pare rău de copilul George, care și-a propus să fie doar actor. Tocmai de aceea m-am întors acum, cu obstinație, la asta. Poate că aș fi putut juca mai multe roluri, să mă bucur de mai multe existențe într-una singură, însă am abandonat o perioadă, cum spun eu, într-o paranteză administrativă, roluri pe care aș fi putut să le fac. Acesta este cel mai mare regret”, a mărturisit actorul, într-un interviu viva.ro.
„Pentru mine, actoria este șansa de a fi altcineva”
În ceea ce privește rolurile din cariera sa, George Ivașcu spune că nu are regrete, deoarece a privit mereu actoria ca pe o oportunitate de a trăi și explora vieți diferite, fără să fie preocupat de un anumit tip de personaj.
„Niciodată, pentru că pentru mine actoria este șansa de a fi altcineva. Astfel, nu m-am concentrat pe un anumit tip de roluri. Atunci când mi-a plăcut scenariul sau piesa respectivă, m-am bucurat de rolul pe care îl am și am încercat să-l fac cât mai adevărat, cât mai autentic, cu felul meu de a fi, cu personalitatea mea. Pentru că, sigur, nimeni nu-i perfect, totul este perfectibil.”
În ce film va apărea actorul George Ivașcu
De asemenea, actorul a dezvăluit că publicul îl va putea vedea într-o nouă ipostază în spectacolul „Avarul”, unde interpretează rolul tatălui, o experiență diferită față de cele de până acum și pe care o consideră extrem de interesantă.
„De exemplu, acum mă bucur că în <<Avarul>> joc deja tatăl și e foarte interesant. De ce aș fi vrut să fiu Cleant, fiul? Ar fi fost și ridicol. Este o experiență pe care n-am mai încercat-o și, iată, e momentul să o încerc.
Deci, de aceea nu cred că am ratat niciun rol, în sensul că nu mi-am dorit un anumit rol. Probabil din acest motiv există și o relație specială între mine și publicul care mă place, pentru că și eu îi plac pe ei, și atunci le ofer tot ce este mai bun”, a conchsi el, pentru sursa citată.



































