Cum a reușit Alina Ceușan să slăbească după ce a născut. Principiile alimentare care o mențin în formă maximă: „Urmez o dietă…”

Alina Ceușan (33 de ani) este unul dintre cei mai apreciați influenceri din România. Vedeta arată senzațional, iar după cele două sarcini, ea a reușit să își revină la formele care au consacrat-o într-un timp scurt. În ce constă secretul său?

Alina Ceușan / Foto: Instagram
Alina Ceușan / Foto: Instagram

Datorită activității sale constante din mediul online, Alina este urmărită și apreciată de fani din întreaga lume, cărora le este inspirație atât prin stilul de viață, cât și prin ambiția de a-și menține silueta impecabilă.

Ea a avut dintotdeauna o formă fizică demnă de admirat, iar după ce a devenit mamă, a avut grijă să se reîntoarcă la obiceiurile sănătoase care o definesc. Vedeta a dat dovadă de o disciplină exemplară atât după prima sarcină, când l-a adus pe lume pe băiețelul său, Rock, cât și după cea de-a doua, odată cu venirea pe lume a micuței Perla.

Alina Ceușan, alături de copiii ei / Foto: Instagram
Alina Ceușan, alături de copiii ei / Foto: Instagram

Cum a scăpat Alina Ceușan de kilogramele în plus

Recuperarea sa a fost, desigur, rezultatul unui stil de viață echilibrat. Pentru a scăpa de kilogramele în plus, Alina a urmat o dietă vegetariană, fără gluten, iar pentru a se menține respectă aceleași principii în aproximativ 80% din timp:

„Urmez o dietă vegetariană. Sunt vegetariană, însă încerc să urmez regula 80-20. 80% din timp mănânc cât mai sănătos posibil, fără gluten, dacă se poate și 20% pofte și mofturi”, a declarat Alina, potrivit Cancan.

Pe lângă aceste principii, vedeta merge la sală de cel puțin trei ori pe săptămână: „Merg de 3 ori pe săptămână minim la sală. Și încerc să fac mișcare cât mai multă, nu am o viață deloc statică. În rest, alerg după Rock și mănânc cât se poate de echilibrat, salată înainte de orice. Cred că doar la festivaluri pot zice că am mâncat dezechilibrat. Acasă mâncăm mult asiatic, orez, salate”, a adăugat ea.

În privința tenului ei impecabil, Alina Ceușan combină tehnologia de ultimă oră cu remediile naturiste. Vedeta a recunoscut că a mers în cabinetul de estetică pentru injectări cu fillere în buze și pentru a-și accentua linia bărbiei. În paralel, pune mare preț pe exfoliantul din miere de albine și pudră de scorțișoară, care curăță porii și redă luminozitatea tenului. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adela Popescu și Radu Vâlcan petrec Paștele la casa lor de la Șușani
image png
celine dion si rene angelil hepta 1984758 jpg jpeg
alexandra stan instagram jpg
ramona olaru iubit jpg
banner adela popescu png
Banner Anca Turcasiu
anca turcasiu 3 1 e1723701250322 logo logo webp
image
image