Cum au vrut comuniştii să oprească filmul «Nea Mărin Miliardar»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În 5 februarie 1979, la Cinema Patria din Bucureşti, avea loc premiera peliculei „Nea Mărin Miliardar”, singura comedie regizată vreodată de Sergiu Nicolaescu. Filmul a revoluţionat cinematografia autohtonă, fiind cea mai vizionată producţie românească a tuturor timpurilor. Anul acesta se împlinesc 4 decenii de când au început filmările, iar Click! te invită să te întorci, cu nostalgie, în timp.

În 2005, conform cifrelor publicate de Centrul Naţional al Cinematografiei, 15 milioane de români vizionaseră “Nea Mărin Miliardar”, însă şi acum, de fiecare dată când este difuzat la televizor, filmul înregistrează audienţe uriaşe. Scenariul, actorii din distribuţie, adevăraţi monştri sacri, umorul de situaţie şi interpretarea de excepţie a marelui Amza Pellea, care a jucat dublu rol, au atras fanii ca un magnet. 

40 de ani de la începutul filmărilor

Personajul Nea Mărin a fost creaţia actorului Amza Pellea şi poate nimeni niciodată nu ar fi putut să-l joace atât de bine. Când a venit la Bucureşti, la facultate, Amza Pellea le-a povestit colegilor, inclusiv Dragăi Olteanu Matei, cum s-a născut acest personaj monumental. Nea Marin era o combinaţie între un văr de-al lui Amza şi tatăl actorului, pe care îl chema tot Amza, şi care a fost directorul cooperativei «Munca Noastră» din Băileşti, în anul 1933. Amza Pellea a început să scrie monologuri interpretându-l pe Nea Mărin, iar la un moment dat au existat şi două scurtmetraje destinate micului ecran: „Automobilist şi pieton“ şi „Răvaşul misterios“. Ambele au fost regizate de Sergiu Nicolaescu.


    Colea Răutu  (1912 - 2008)  şi Draga  Olteanu Matei
Colea Răutu (1912 - 2008) şi Draga Olteanu Matei

Cel de-al doilea, realizat pe scenariul scris de Dan Mihăescu, Octavian Sava şi Grigore Pop, în colaborare cu Amza Pellea, i-a mai inclus în distribuţie, printre alţii, pe Draga Olteanu-Matei, care o juca pe Veta, soţia lui Mărin Juvete, pe Dumitru Furdui, Dem Rădulescu şi Ştefan Tapalagă, şi a fost difuzat în premieră în programul „Revelion ‘77“. Tot atunci, Casa de Filme nr. 4 a gândit un lung-metraj, pe lângă scenetele savuroase care se difuzau la TVR. În 1977 trebuia să se filmeze pelicula respectivă, fiind deja aprobată pentru intrarea în producţie, pe 14 mai 1977.

Deşi totul intrase în linie dreaptă şi producţia era deja pregătită, la 4 iulie 1977 filmul a fost suspendat, explicaţia oficială fiind că lui Sergiu Nicolaescu i s-au dat mai multe sarcini, şi anume realizarea serialul TV “Independenţa” şi a filmului aniversar “Pentru Patrie”, la cererea conducerii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Filmul “Nea Mărin miliardar” fusese suspendat pentru a-i da regizorului posibilitatea să termine celelalte două proiecte. Scenariul de la “Nea Mărin miliardar” a fost scris de Amza şi de scriitorii Eugen Burada şi Vintilă Corbul. Textul a fost gata într-o lună şi jumătate, iar autorii şi-ar fi dorit să-l adapteze pentru o piesă de teatru, însă nu s-a mai făcut. Într-un final, filmul a reintrat în fază de producţie la 1 martie 1978.


    Ştefan  Mihăilescu - Brăila  (1925 - 1996)  şi Jean Constantin (1928 - 2010)
Ştefan Mihăilescu - Brăila (1925 - 1996) şi Jean Constantin (1928 - 2010)

Filmările au început pe 25 iulie la Bucureşti, continuând apoi pe litoralul Mării Negre, în Olimp, iar în septembrie, la Snagov şi Otopeni. Ultima secvenţă a fost filmată pe 7 decembrie, în aeroportul din Frankfurt, Germania. Camera de hotel folosită în film de miliardarul american Marlon Juvett, interpretat tot de Amza Pellea, se află la etajul 19 al Hotelului Intercontinental din Bucureşti, se numeşte Apartamentul Imperial şi are 240 de metri pătraţi.

«Nea Mărin şi fantomele», continuarea care nu s-a mai făcut


    Afişul filmului
Afişul filmului

Filmările la „Nea Mărin Miliardar” au început pe 25 iulie 1978, la Bucureşti, au continuat pe litoralul Mării Negre, în special la Olimp, la Snagov şi la Otopeni. În afara lui Amza Pellea, prezent în dublu rol, Mărin Juvete şi Marlon Juvett, distribuţia i-a inclus, printre alţii, pe Draga Olteanu-Matei (Veta), Sebastian Papaiani (Gogu), Jean Constantin (Teach), Ştefan Mihăilescu-Brăila (Doe), Ştefan Bănică (Poe), Cornel Gîrbea (Peach), Colea Răutu (Directorul), Stela Popescu (Vampa), Mihai Mălaimare (Sache), Brânduşa Manu (Samantha Juvett) şi Puiu Călinescu (Colombo). Succesul acestei pelicule l-a impulsionat pe Sergiu Nicolaescu să încerce şi realizarea unei continuări, „Nea Mărin şi fantomele“, proiect care nu s-a mai materializat, din cauza dispariţiei premature a lui Amza Pellea, pe 12 decembrie 1983. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net