Elena Băsescu, apariție rară la aniversarea celor 50 de ani de căsnicie ai părinților. Fata cea mică a fostului președinte este de nerecunoscut

Elena Băsescu, în vârstă de 45 de ani, a bifat o apariție rară în public. Fosta deputată a fost surprinsă astăzi, 6 decembrie, într-o fotografie care arată cât de mult s-a schimbat. Vezi mai jos imaginea! 

Elena Băsescu / Foto: Facebook
Elena Băsescu / Foto: Facebook

Cândva, Elena Băsescu a fost o prezență activă în peisajul mediatic din România. În ultimii ani, fosta europarlamentară și deputată a preferat să își trăiască viața în mod discret și să își crească cei trei copii departe de lumina reflectoarelor.

Elena Băsescu, apariție rară alături de familie

Pe 6 decembrie, chiar în ziua Sfântului Nicolae, Traian Băsescu și soția Maria au împlinit 50 de ani de căsnicie. Evenimentul a fost onorat prin reînoirea jurămintelor la biserică, iar familia le-a fost aproape: „50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”, a scris fostul șef de stat într-o postare pe Facebook, care a stârnit zeci de reacții din partea urmăritorilor ce le-au urat felicitări. 

În una dintre fotografii apare și Elena alături de ei, cu un aspect complet schimbat față de cel pe care publicul îl cunoștea din aparițiile sale de odinioară. Ea nu mai are silueta suplă pe care o avea cândva, ci a căpătat câteva kilograme în plus, semn că stilul său de viață s-a schimbat față de perioada în care lucra în Parlamentul României.

Cum arată Elena Băsescu în prezent

Elena Băsescu a ales să poarte o ținută sobră, compusă din pantaloni, bluză, sacou și pantofi negri.

De asemenea, ea a optat pentru un machiaj discret și părul prins într-o coadă lejeră, departe de alegerile pe care le făcea în trecut.

În aceeași imagine apar și cei trei copii ai săi: Sofia (12 ani) și Traian Jr. (10 ani), proveniți din fostul mariaj cu Bogdan Ionescu, zis Syda, și Anastasia (7 ani), fetița pe care o are din relația anterioară cu Cătălin Tomata.

La eveniment au participat, de asemenea, sora sa, Ioana Băsescu, însoțită de soțul ei avocatul Radu Pricop. 

 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gabriela cristea instagram jpg
amalia nastase si fiica ei emma la vorbeste lumea jpg
Saveta Bogdan, Gheorghe Turda, foto arhiva jpg
Anda Adam, Joseph, foto Instagram jpg
Roxana Ostroveanu atelier
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
oana roman instagram jpg
Fuego are soluții pentru kilogramele în plus  “Am sacouri pentru fiecare categorie de kilograme pe care o am”
image
actualitate.net
image
actualitate.net