Dinu Maxer, după ce Maysa i-ar fi zis logodnicului Deei că „e cel mai bun tată”: „Le-am explicat clar”
Dinu Maxer a decis să rupă tăcerea și face primele declarații, în exclusivitate pentru Click!, referitoare la actuala relație pe care fosta lui soție, Deea, o are cu noul bărbat din viața ei, Constantin Cataramă.





Dinu Maxer s-a abținut până acum să facă comentarii despre viața personală a fostei lui soții, Deea. Însă, acesta s-a decis să vorbească după ce Deea Maxer a declarat, recent, în presă că fiica lor Maysa ( în vârstă de 6 ani) l-ar fi numit pe actualul ei logodnic Constantin Cataramă „cel mai bun tată”.
Dinu Maxer: „După logodna noastră, Maysa o întreba pe Magda dacă poate să-i spună «mamă»”
Iată cum a comentat Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!, declarațiile fostei sale soții, referitoare la comportametul fiicei lor, Maysa.
„Este o situație care, într-un fel, ne este familiară. Și noi am trecut printr-un moment similar acum doi ani, imediat după logodna noastră, când Maysa, în zilele petrecute la noi, o întreba pe Magda dacă poate să-i spună «mamă». Chiar și Andreas a avut aceeași reacție.
Așa cum a spus și mama copiilor mei, noi, ca părinți, le-am explicat clar că au un singur tată și o singură mamă, iar partenerii noștri nu vor fi niciodată <<tată vitreg>> sau <<mamă vitregă>>, ci oameni apropiați, prieteni de încredere în viața lor.
Magda, încă de atunci, le-a explicat copiilor, cu multă grijă, că nu este potrivit să i se adreseze cu «mamă», nici măcar în joacă. Sunt convins că același lucru îl face și logodnicul mamei lor”, a explicat Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!

Ce spune Dinu Maxer despre logodnicul fostei lui soții? „E important că a găsit un partener care îi oferă stabilitate”
Cu acest prilej, Dinu Maxer face și primele declarații despre actuala relație a fostei lui soții.
„Este firesc ca Maysa să îl aprecieze și să îl complimenteze pe Constantin. Important este că mama ei a găsit un partener care îi oferă stabilitate, iar copiii beneficiază acum de un mediu echilibrat și de relații frumoase, ca la noi, și s-au împrietenit cu fetele lui cu care se întâlnesc din când in când ”, a mai declarat Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!
Cum au sărbătorit Dinu Maxer și Magda Paștele catolic?
Dinu Maxer și frumoasa lui soție, Magdalena, au sărbătorit săptămâna trecută Paștele catolic, împreună cu cei doi copii ai solistului, Maysa și Andreas, acasă la mama cântărețului, în Prahova.
„Paștele l-am sărbătorit acasă la mama, în Florești( Prahova). Mama mea este catolică, la fel și tatăl Magdei.
Am fost la Înviere alături de copii, în corul Bisericii Sf. ELENA. A fost o experiență unică. Magda a cântat în cor, ea fiind soprană 9 ani de zile în acest cor”, a mai povestit Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!
Deea și Dinu Maxer s-au despărțit după 18 ani de relație, anunțând separarea pe 28 martie 2023. De atunci, fiecare și-a refăcut viața.



































