Cum își ține băiețelul din scurt Carmen Brumă?! Ce reguli alimentare i-a trasat: „Nu există să mănânce ce vrea el…”

#Exclusiv Click!

Carmen Brumă este foarte atentă nu doar la alimentația ei. Vedeta are mare grijă și de fiul ei și al lui Mircea Badea. Iată ce reguli trebuie să respecte băiatul, în vârstă de 11 ani, când vine vorba de mese!

Carmen Brumă şi Mircea Badea au o relaţie frumoasă şi longevivă de mai bine de două decenii. Împreună au un fiu, Vlad, în vârstă de 11 ani, pe care nu-l scapă din ochi. 

Vlăduț este un ajutor de nădejde pentru mama lui celebră, care are o activitate susținută în mediul online, aceasta fiind promotoarea unui stil de viață cât se poate de sănătos. Carmen a reușit să schimbe viața multor persoane care au ales să urmeze programele ei de slăbit.

Ce mânâncă fiul lui Carmen Brumă? „Regula la fiecare masă este…”

Prezentă marți seara la Leaders&Influencers Awards, Carmen Brumă ne-a dezvăluit că i-a trasat câteva reguli în alimentație și fiului ei. 

„Nu există să mănânce ce vrea. Mănâncă și ce vrea, dar și ce e bine pentru el. Cred că am reușit din primii ani să fac ca aceste două noțiuni să coincidă. Suntem într-o armonie acum.

Avem niște reguli de viață pe care el le respectă de mult timp și nu le mai simte ca pe niște reguli. Nu mănâncă aiurea între mese, nu mănâncă desert decât dacă a mâncat ceva înainte, nu ciugulește toată ziua. Regula ca la fiecare masă să aibă o legumă sau două, la finalul mesei mănâncă fructe. Dacă a făcut mișcare și mai poate are voie să mănânce desert”, a declarat Carmen Brumă, în exclusivitate pentru Click!

Vedeta a explicat că nu este totuși foarte restrictivă cu modul de alimentație al fiului ei, care mai scapă rareori și la produsele fast-food. 

„Fast food are voie la ocazii speciale. Dacă are niște copii în clasă care vor să-și facă ziua acolo, sau dacă merg cu clasa, nu o să stea deoparte și o să zică: <<Nu, mama a zis să mănânc doar brocolli>>. Nu sunt absurdă! Dar nu mâncăm cu regularitate acolo!”, a mai dezvăluit vedeta, pentru Click! 

Ce sport practică Vlăduț?

Băiețelul lui Carmen Brumă și al lui Mircea Badea este pasionat deocamdată de schi, pe care îl practică din plin în vacanțele de iarnă. 

„Sinceră să fiu nu mă interesează dacă va face o carieră de sportiv. Mă interesează să facă sport constant și să-i placă lucrul acesta, pentru că-l ajută atât în dezvoltarea fizică dar și psihică. Vreau să testeze cât mai multe sporturi și să vadă către ce înclină”, a mai spus vedeta, pentru Click!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Victor Rebengiuc FOTO Mediafax
banner natalia guberna jpg
Daniela Gyorfi are 45 de kilograme la 57 de ani
megan fox getty (1) jpg
banner cristina spatar jpg
banner banner artan priveghi jpg
Alina Puscas, foto Instagram jpg
banner catalin botezatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net