Cum petrec vedetele Paştele Catolic şi ce amintiri au din copilărie
Trei vedete de la TVR 1, alături de mulţi alţi catolici, sărbătoresc mâine Paştele. Ne-au povestit ce obiceiuri şi amintiri au legate de această sărbătoare şi ce înseamnă pentru familiile lor.
„Pentru noi, sărbătorile sunt, în primul rând, prilej de a petrece timp împreună. Din păcate, în mod normal, într-o săptămână obişnuită, nu avem acest timp sau îl avem în cantităţi infime. Şi-atunci, sărbătorile înseamnă pentru noi (şi aici mă refer la familia mea extinsă - adică noi 4, împreună cu părinţii mei şi fratele meu), în primul şi în primul rând, activităţi petrecute împreună: fie că mergem la film, fie că mergem în parc să ne plimbăm sau să facem sport sau stăm pur şi simplu la masă. Sensul mesei, însă, nu este înfruptarea, ci un prilej de discuţii, dezbateri, de la ne pune la curent cu ce am făcut fiecare dintre noi în ultimul timp”, ne-a povestit Sonia Argint Ionescu, prezentatoarea emisiunii în limba germană de la TVR 1.
"Nu mâncăm miel, dar avem pe masă multe verdeţuri"
Noi nu avem tradiţii cu mâncăruri îmbelşugate sau mese copioase. Nu mâncăm miel, în schimb, la noi pe masă e un mare festival al primăverii: ne bucurăm de verdeţurile de sezon (ceapă verde, ridichi), alături de roşii, brânză. Evident preparăm şi feluri speciale, dar ceea ce ne place nouă, nu neapărat tradiţionalele mâncăruri de Paşti. Îmi amintesc că în copilărie îmi plăcea această sărbătoare pentru că era un prilej să primesc hăinuţe noi. Aşa ştiam eu, că, de Paşti, se fac cadou haine. Şi asta mă făcea fericită”, a adăugat vedeta care, la TVR 1, prezintă şi emisiunea Vreau să fiu sănătos.
În Ardeal, bucatele se sfinţesc la biserică
Pentru Emőke Mosoni, producător al emisiunii în limba maghiară de la TVR şi coordonator al Redacţiei Maghiare, Paştele înseamnă şi este acasă, în Ardeal, alături de familie. „Ajung la Sâmbriaș, în judeţul Mureș, în Sâmbăta Mare, așa că mai prind și vopsitul ouălor. Îndrăgesc această îndeletnicire, în ciuda faptului că, oricât m-aș strădui, nu scap fără a-mi murdări mâinile de vopsea și de a „purta” petele colorate încă o bucată de vreme. Desigur, nu consumăm imediat ouăle roșii sau încondeiate: acest moment se lasă aşteptat până în ziua de Paşti”, ne-a povestit Emőke.
Pe lângă vopsitul ouălor, pe meleagurile din Mureş s-a păstrat o tradiţie mai rar întâlnită. În zorii zilei de Paști, la ora cinci dimineața, pornește alaiul de la biserică: localnicii cutreieră împrejurimile satului purtând o statuetă care înfățișează Învierea, spun rugăciuni, cântă, cer protecție și binecuvântare pentru semănătură. Bărbații adună nuiele de alun și le decorează cu flori de câmp, apoi se întorc la biserică, unde începe slujba de Paște.
După slujba religioasă, urmează masa de Paşti: „Ouăle roșii sunt nelipsite de pe masa festivă. La fel și șunca, mielul și cozonacul. Toate bucatele se sfințesc înainte de a fi consumate. Sfințirea bucatelor la Miercurea Ciuc este o tradiție cunoscută în întreaga țară: în dimineața zilei de Paște, localnicii se așază în rânduri în centrul orașului, aducând coșuri pline ochi de bucate alese, iar parohul ajunge la fiecare rând și sfințește bunătățile. Această frumoasă tradiție este imortalizată an de an în fotografii publicate de presa scrisă și online.
În satul meu natal, cadoul de Paști oferit de nași finilor constă, de asemenea, în ouă roșii; tot ouă roşii li se oferă și stropitorilor în Lunea Paștelui. În Ardeal, stropitul este un obicei răspândit, deși în zilele noastre fetele și femeile nu mai sunt udate cu o căldare plină cu apă rece, ci cu parfum”, a mai povestit producătoarea de la TVR 1. Paștele este sărbătorit şi la Emisiunea în limba maghiară: pentru luni şi marţi, de la ora 15.10, realizatorii au pregătit ediții speciale. Emisiunea va oferi telespectatorilor, ca în fiecare an, rubrici spirituale, obiceiuri populare, momente muzicale și poezii. Toate acestea, firește, subtitrate în limba română.
“Ah, ce bine mirosea în bucătărie!”
Christel Ungar, producător al emisiunii în limba germană, Akzente, de la TVR 1, îşi aminteşte, cu emoţie, despre Sărbătoarea de Paşti, aşa cum era în copilăria ei: „N-aveam voie să ne mişcăm de acasă şi trebuia să aşteptăm. În ziua aceea, totul era pregătit şi trebuia să stai cuminte ca nu cumva să-ţi pătezi rochiţa, că doar veneau die Bespritzer (stropitorii). Asta îmi amintesc eu când mă gândesc la Ostermontag (Lunea Paştelui), pe când eram copil. Apoi, mirosul de parfum ieftin amestecat cu cel de cozonac, ouă fierte şi lichior şi conversaţiile formale. Darf man die Rose bespritzen? (e permis să uzi trandafirul?) - sosise vărul îndepărtat din partea bunicii. Venea întotdeauna primul, îmbrăcat la şase ace, cu zâmbetul până la urechi şi cu un borcan de miere pentru bunica. Ne aşezau la rând (eram trei fete) şi după ce spuneam „Da” şi aplecam cuminţi capul, ne stropea cu parfum. Apoi era invitat să ciocnească un ou, să mănânce Gugelhupf (un fel de cozonac special plin de stafide – ah, cât de bine mirosea în bucătărie în fiecare duminică de Paște! - unde te aştepta o felie din acel cozonac făcut de bunicul meu, un cofetar desăvârşit) şi să bea un păhărel de lichior. Povestea invariabil despre vreme, despre părinţi, despre albine, apoi îşi lua un ou şi pleca. Urmau ore întregi în care se desfăşura acelaşi scenariu. Doar personajele masculine se schimbau. Cu cât înainta ziua, erau tot mai veseli şi puşi pe şotii. Aveau plasele pline de ouă şi chef de joacă. Uneori scoteam cărţile pe furiş şi apucam să jucăm o Kanastă înainte de a ne prinde bunica, care îi gonea pe petrecăreţi. Ce vremuri!”, îşi aminteşte Christel Ungar.
Iar legătura cu prezentul ne-o face o doamnă de la Turnişor, de lângă Sibiu, intervievată de Christel Ungar pentru emisiunea în limba germană a postului TVR 1, Akzente: „Acum nu mai vine nimeni la stropit… Saşii au plecat şi românii nu mai vin”. Cu toate acestea, ea va îmbrăca luni cea mai frumoasă rochie şi va aştepta stropitorii. Cine ştie? Poate, în acest an, vor veni din nou.
