Cum reușește Elena Gheorghe să arate spectaculos la aproape 41 de ani. Ce a scos la iveală despre operațiile estetice

Ultima actualizare:

Elena Gheorghe continuă să fie una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar aparițiile sale impecabile stârnesc frecvent curiozitatea fanilor. La aproape 41 de ani și mamă a doi copii, cântăreața spune că nu a apelat niciodată la intervenții estetice și că aspectul său fizic este rezultatul unui stil de viață echilibrat, al disciplinei și al unei moșteniri genetice favorabile. 

Cum reușește Elena Gheorghe să arate spectaculos la aproape 41 de ani
Cum reușește Elena Gheorghe să arate spectaculos la aproape 41 de ani

Artista vorbește deschis și despre presiunea standardelor de frumusețe promovate în mediul online, dar și despre modul în care reușește să păstreze echilibrul între carieră, familie și grijă pentru propria sănătate.

Elena Gheorghe respinge zvonurile despre operațiile estetice: „Nu am făcut nicio intervenție”

De-a lungul anilor, Elena Gheorghe a fost întrebată în repetate rânduri dacă aspectul său fizic este rezultatul intervențiilor de chirurgie estetică. Artista spune însă că nu a apelat niciodată la astfel de proceduri și subliniază că nu își dorește să judece alegerile altor femei.

Ea a explicat pentru VIVA! faptul că a moștenit o genetică bună, însă recunoaște că aspectul actual este întreținut printr-un stil de viață sănătos și prin multă consecvență.

Cele mai dese întrebări pe care le primesc sunt dacă mi-am micșorat nasul, dacă am implant mamar sau dacă, după naștere, am apelat la liposucție. Răspunsul este nu. Nu am făcut nicio intervenție estetică și spun asta fără să judec alegerile altor femei. Fiecare are dreptul să facă ceea ce o face să se simtă bine în pielea ei. În cazul meu, cred că am fost ajutată și de mama natură, pentru că am avut noroc de o moștenire genetică frumoasă, iar pentru asta sunt recunoscătoare”.

Alimentație echilibrată, sport și disciplină: rutina care o ajută să se mențină în formă

Artista mărturisește că, în ciuda programului încărcat și a numeroaselor concerte care presupun nopți nedormite și deplasări constante, încearcă să respecte câteva reguli simple, dar esențiale pentru sănătate.

Alimentația atent aleasă, antrenamentele regulate și alergările săptămânale fac parte din rutina ei, iar în ultima perioadă a transformat mersul la sală într-o activitate pe care o împarte cu fiul său.

În rest, ceea ce se vede este rezultatul unui stil de viață cât mai echilibrat. Chiar dacă meseria mea înseamnă multe nopți pierdute și un program haotic, sunt foarte atentă la alimentație, merg de două ori pe săptămână la sală cu antrenorul meu, alerg de două-trei ori pe săptămână și încerc să fiu consecventă. Mă bucur enorm că, de când a intrat în vacanță, Nico vine și el cu mine la sală. Pentru noi a devenit un timp de calitate petrecut împreună și simt că ne apropie și mai mult. Nu mă consider perfectă și nici nu vreau să dau lecții nimănui. Pur și simplu cred că atunci când ai grijă de tine și ai răbdare cu tine, rezultatele vin în mod firesc.”

Mesajul artistei pentru femei: frumusețea nu înseamnă perfecțiune

Elena Gheorghe consideră că una dintre cele mai mari provocări ale prezentului este presiunea pe care rețelele sociale o exercită asupra femeilor, promovând standarde greu de atins și, de multe ori, nerealiste.

Artista încurajează femeile să investească mai întâi în sănătate, echilibru și încredere în sine, înainte de a încerca să urmeze tendințele impuse de internet.

„Dacă aș avea un mesaj pentru femei, ar fi să nu uite că frumusețea nu înseamnă perfecțiune și nici încadrarea într-un tipar. Cred că fiecare dintre noi are ceva unic, iar asta merită pus în valoare. Dacă putem să avem grijă de noi prin alimentație, mișcare, odihnă și echilibru, cred că merită să începem de acolo. Corpul nostru face lucruri extraordinare și, de multe ori, are nevoie doar de răbdare și consecvență. Intervențiile estetice sunt o alegere personală și nu sunt în măsură să le judec. Sunt situații în care pot aduce un plus de încredere sau pot corecta un lucru care a provocat un disconfort real. Dar mi-aș dori ca nicio femeie să nu simtă presiunea de a se schimba doar pentru că așa dictează un trend sau rețelele sociale. Mi se pare că naturalețea și autenticitatea nu se demodează niciodată.”

Secretul unei relații de peste două decenii cu soțul său

Dincolo de cariera muzicală, Elena Gheorghe vorbește și despre relația solidă pe care o are cu soțul său, Cornel, alături de care formează un cuplu de peste 22 de ani.

Artista spune că, indiferent cât de încărcat este programul profesional, cei doi își rezervă constant timp doar pentru ei, convinși că relația dintre părinți influențează întreaga atmosferă din familie.

Chiar dacă avem timp, chiar dacă n-avem timp, ne luăm vacanțe doar pentru noi doi. Măcar o vacanță la șase luni de zile, să fim doar noi, adică să nu avem concert, să nu avem treabă, să nu fie din punct de vedere profesional acea vacanță, ci pur și simplu să fim doar noi și să ne amintim de noi, să știm cum suntem noi și unde suntem noi la acele momente, pentru că eu cred că conexiunea dintre părinți reflectă comportamentul copiilor, reflectă tot ceea ce se întâmplă în întreaga casă. Dacă există conexiune, dacă există colaborare, dacă există comunicare, atunci totul are unde să se așeze, pentru că există baza.”

Divergențele apar mai ales în plan profesional

Deși sunt un cuplu unit, Elena Gheorghe recunoaște că nu lipsesc discuțiile în contradictoriu, însă acestea apar în special atunci când vine vorba despre activitatea profesională.

Perfecționismul îi face pe amândoi să își dorească spectacole impecabile, iar diferențele de opinie sunt inevitabile.

„Oh, da! Speram să nu mă întrebi, dar apar foarte multe scântei când vine vorba de partea profesională pentru că suntem amândoi perfecționiști, pentru că avem câteodată și păreri diferite. Ne dorim să avem cel mai fain concert, cel mai bine pus la punct concert, așa că apar și divergențe pe partea asta și, de multe ori, să știi că cele mai multe discuții sunt pe partea profesională. Adică noi când suntem în vacanță suntem așa într-un fel de honeymoon, înțelegi? Dar avem timp să ne și descărcăm din punct de vedere al nervilor pe partea profesională.”

La aproape 41 de ani, Elena Gheorghe spune că nu urmărește perfecțiunea și nici nu încearcă să se conformeze unor standarde impuse de societate. Pentru artistă, frumusețea înseamnă echilibru, grijă față de propriul corp și autenticitate, valori pe care încearcă să le transmită și celor care o urmăresc de peste două decenii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ileana sterp jpg
teo trandafir colaj facebook jpg
image png
Tom Cruise  foto   Profimedia jpg
banner nicu grigore jpg
banner culita sterp png
Catalin Botezatu, foto Instagram jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
image
image