De ce Pompilia Stoian, solista cu chip de păpușă, a fost interzisă la radio în comunism? În ce țară trăiește acum
Vă mai amintiți de frumoasa anilor 80, solista de muzică ușoară Pompilia Stoian, interpreta șlagărului „Prieten drag”? Exclusiv pentru Click!, Octavian Ursulescu ne-a vorbit despre strașnica lor prietenie, care a rezistat timpului și distanței.
De altfel, numele lor figurează și pe afișul spectacolului dedicat celebrului prezentator, programat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”.
Pompilia Stoian a revenit din Germania, pentru 10 zile. A fost invitată la 3 evenimente importante
Stabilită în Germania, din 1968, reputata interpretă a revenit pentru 10 zile la București, nu numai pentru a-și revedea prietenii și colegii, ci și pentru a lua parte la trei evenimente excepționale. Primul dintre acestea a avut loc joi 22 octombrie, la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”:
„ În cadrul proiectului ”Foaierul cultural”, îndrăgiții actori Vasile Muraru, manager, și Valentina Fătu, directoare artistică au invitat-o pe Pompilia Stoian să-și lanseze aici un CD de colecție. Editat de casa de discuri Eurostar, acesta include 19 dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei, în frunte cu celebrul „Prieten drag”, care dă titlul discului, editat în superbe condiții, în format digipack.
Piesa „Prieten drag” i-a adus celebritatea
Pentru cei care nu știu, compoziția lui Radu Șerban a câștigat Marele Premiu la festivalul de la Mamaia în 1966 (deci aniversăm 60 de ani de la lansare!) și a fost desemnată în ancheta Radio România, la granița dintre milenii, „Melodia secolului XX”, spune Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
La eveniment au venit s-o revadă numeroși colegi din „Generația de aur”, Petre Geambașu, Stela Enache, Vasile Menzel, Sergiu Cioiu, dar și soliști mai tineri, cum ar fi Marina Florea sau Natalia Guberna: „Personal m-am amuzat, alături de cei prezenți, la cupletul scris de poetul Ilie Marinescu dedicat Pompiliei Stoian și mie”, a precizat Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
Invitată să cânte în spectacolul „Autograf Octavian Ursulescu”
Pompilia Stoian fi admirată însă și în spectacolul „Autograf Octavian Ursulescu”, programat sâmbăta aceasta, iar luni va fi prezentă pe scena Ateneului Român:
„Teatrul de revistă „C. Tănase” mi l-a dedicat, sâmbătă, 24 octombrie. Au răspuns invitației gazdelor Pompilia Stoian, venită special din Germania, Mirabela Dauer, Petre Geambașu, Stela Enache, Luminița Anghel, Sanda Ladoși, Cătălin Crișan, Ileana Șipoteanu, Daniel Iordăchioae, Natalia Guberna, duetul Alesis, Miki, datorită popularității cărora reprezentația a devenit ”sold-out” la numai 2 zile de la anunțare!
În sfârșit, al treilea eveniment va avea luni, 26 octombrie, la Ateneul Român, fiind vorba de tradiționala Gală a premiilor revistei „Actualitatea Muzicală” editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în cadrul căreia Pompilia Stoian va primi o importantă distincție”, mai menționează Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
„Pompilia a fost campionată la volei, ca junioară”
Ca o coincidență, au învățat și la același liceu:
„Mult mai târziu, după ce ne-am cunoscut, am aflat că ea a locuit la câteva sute de metri de casa mea! Am urmat cursurile aceluiași liceu, „Dimitrie Cantemir”, de altfel nu o dată la evenimente cântăm împreună imnul liceului nostru, unde a studiat și Anda Călugăreanu. Pompilia a fost campioană națională la volei, ca junioară, după care s-a consacrat tenisului, fiica sa, care locuiește în SUA, fiind de altfel o apreciată comentatoare internațională a acestui sport”.
Pompilia Stoian a făcut un duet de aur cu Dan Spătaru
Pompilia Stoian a făcut un duet de excepție și cu Dan Spătaru, artistul care la spectacolele lui din anii comunismului umplea stadioanele:
„Studentă fiind la Facultatea de Limba engleză la Universitate, a început să cânte la Casa de cultură a studenților, unde îi avea colegi pe Dan Spătaru (de care a legat-o o tandră prietenie), Anca Agemolu, Petre Geambașu, Ileana Popovici, Dorin Anastasiu, Lili Bulaesi. Triumful de la Mamaia din 1966 a consfințit ascensiunea ei fulgerătoare, timp de 2 ani fiind în elita genului”.
„În 1968 s-a căsătorit cu un cetățean german”
Iată și câteva detalii despre viața personală a artistei cu voce de aur, care și-a continuat activitatea muzicală și în Germania, unde se mutase alături de soțul ei, după căsătorie:
„În vara lui 1968 s-a căsătorit cu un cetățean german (deși iubita ei mamă n-a privit asta cu ochi buni – și s-a dovedit că a avut dreptate!), nunta având loc la restaurantul „Pescăruș”, naș fiind compozitorul George Grigoriu împreună cu soția sa Simona.
Pompilia avea deja un contract cu celebra casă de discuri Polydor, așa încât, în Germania, a continuat să cânte și să editeze discuri, fiind colegă la casa de producție cu Rex Gildo, Vencke Myhre, Roy Black. Cu acesta din urmă a venit, aproape incognito, la festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov, în postura de profesoară a acestuia - Black a cântat ”Prieten drag” în limba română și a luat un premiu”, a adăugat Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!
Interzisă la radio, în comunism
Înainte de 1989, melodiile sale au fost interzise la Radio, pe motiv că se mutase în Germania, dar a întreprins un turneu în țară alături de faimoasa orchestră a lui Ambros Seelos:
„După 1990 prima apariție a fost la festivalul de la Mamaia, în anii 90, când i-a dedicat mamei sale, aflată în sală cu lacrimi în ochi, compoziția lui Aurel Giroveanu „Mama”, inclusă și pe discul lansat azi.
După aceea, a revenit relativ constant, cântând la concertele omagiale „Dan Spătaru”, la festivalul purtând numele acestuia la Medgidia, la festivalul internațional ”George Grigoriu” de la Brăila, unde a fost și în juriu”.
„Stăpânește perfect 7 limbi, inclusiv dialectul local din Filipine, unde a fost în turneu!”
Am aflat și ce pasiuni are Pompilia Stoian, pe lângă muzică, marea ai dragoste:
„Este și o foarte talentată pictoriță, având expoziții și participări internaționale. Într-una din emisiunile „Drag de România” de pe TVR2, i-a oferit câteva lucrări lui Paul Surugiu-Fuego, cu care a schimbat impresii de profesioniști, urmând să aibă chiar un vernisaj împreună. Stăpânește perfect 7 limbi, inclusiv dialectul local din Filipine, unde a fost în turneu!
La lansarea de zilele trecute, emoțiile au năpădit-o, neașteptându-se la o asemenea dovadă de neuitare și de dragoste, atunci când colecționari împătimiți cum sunt Mihnea Badea sau Marcel Preda au venit cu zeci de discuri vechi, articole, fotografii...În aceste zile este invitată la numeroase posturi de radio și de televiziune, între care TVR și Prima TV”, ni s-a mai confesat Octavian Ursulescu, exclusiv pentru Click!



































