De profundis: Adrian Păunescu,
Șase ani au trecut de când Adrian Păunescu nu mai este. Și văd și acum oameni cu ochii roșii și vene umflate când aud de el. Este drept, Adrian nu putea trece pe undeva neobservat. Deranja. Incomoda. Sărea-n ochi.
Uneori le vâra degetele-n ochi morţilor și inerţilor. Nu totdeauna avea dreptate. Era un adept al stângii, era de un temperament revoluţionar, o natură efervescentă. Toate astea se pot explica pentru că, fiindcă, sau datorită faptului că avea energii debordante. Supraomenești. Imi amintesc că prin anii ‘70 avea un senzor de energie, așa ca o jumate de A4. Pe care dacă-l luai între degetele mare și arătător și-l ţineai strâns câteva secunde, se colora în funcție de gradul de energie, de enervare a corpului. Maxima era culoarea neagră. La el mai mereu dădea negru, în timp ce mulți dintre cei ce-l inconjurau atingeau un verde pal, care era o energie normală a corpului. Repet, avea energii incredibile. Poate și din această cauză a plecat neașteptat de iute dintre noi. A ars prea intens. Ardea mai mereu, cred că și în somn. Nu-i fac, să nu credeți, un laudatio. Căci descrierea nu e completă, fie și energetic vorbind. Era un tip nervos, isteric uneori, egoist, greu de suportat. Dar și când era în verv…te fermeca. Era el însuși un spectacol unic. Și știa asta, o cultiva, îi plăceau amfiteatrele mari, universitare, precum cel de la Drept; sălile de sport, prima fiind Floreasca, unde Ilie Năstase a dat unui premiant un tv color cadou. Apoi, sălile de spectacol: una dintre primele după Sala Palatului a fost la Covasna, în maghiarime; și-n cele din urmă, stadioanele sau câmpiile întinse. Un vis de-al meu exprimat în scris era un Cenaclu la Blaj, pe Câmpia Libertății. M-a chemat acolo, deși nu mai eram la Flacăra; colaboram la Radio România Tineret. Am transmis în direct, - era o noutate absolută – cu Felix Stănică actualul RFI-st. ( A fost și o mare surpriză că a venit acolo și Nicu Covaci din Germania sau Olanda…cântând cu Erlend Krauser și cu Phoenixul mic…).
Cu toare relele astea, un Adrian în formă era plin de umor și chiar generozități. Ia să ne uităm câți au primit pe-atunci slujbe sau case obținute cu ajutorul lui… Trăia alert. Se preagrătea. Unde? Spre moarte. Căci, de fapt, viața nu e altceva decât o gară în care toți așteptăm un singur tren: Moartea. Care pentru Adrian a venit cu Expresul. Prea repede. Nedrept de repede. A ars. S-a ars, Poetul…
