Diana Șucu: „Dan şi-a cumpărat libertatea de a fi fericit”

Fosta prezentatoare tv Diana Şucu (47 de ani) a povestit, în sfârşit, cum şi-a cunoscut soţul, pe afaceristul Dan Şucu (60 de ani), supranumit „omul care a mobilat România” datorită businessului său din domeniul mobiliar – este creatorul şi proprietarul celui mai important brand românesc de mobilă şi home deco, Mobexpert. A ţinut să precizeze că nu ea l-a făcut să divorţeze de Camelia Şucu şi a oferit detalii despre începutul relaţiei lor...

Diana și Dan Șucu formează un cuplu din 2005 / foto: arhiva personală
Diana și Dan Șucu formează un cuplu din 2005 / foto: arhiva personală

Anul acesta, Diana şi Dan Şucu au sărbătorit majoratul relaţiei lor: s-au împlinit 18 ani de la prima întâlnire şi de la cererea în căsătorie, care a urmat la foarte scurt timp după ce au băut împreună prima cafea.

Cu această ocazie, fosta prezentatoare tv a oferit primele declaraţii despre cum a început relaţia sa cu unul dintre cei mai bogaţi români, patronul Mobexpert şi acţionar al echipei Rapid, a cărui avere a fost estimată de revista Forbes la 120 de milioane de euro şi care în prezent este parte din echipa de investitori a emisiunii „Imperiul leilor” de la PRO TV.

„Se întâmpla în urmă cu 19 ani, la o petrecere. Ne-am întâlnit doar, nu ne-am cunoscut. El m-a văzut pe mine, eu nu l-am văzut pe el. Gazda a organizat un dans de societate cu biletele puse într-un bol. Primele două bilete au fost ale noastre.

Teoretic, trebuia să dansez cu el, dar acest moment nu a avut loc. Am fugit!!! A fost tras următorul bilet cu numele altei doamne şi seara s-a terminat fără ca eu să aflu cu cine ar fi trebuit să valsez. (...)

Şase luni nu s-a întâmplat nimic. La un moment dat, ne-am întâlnit la el în magazin. M-a invitat la o cafea şi, practic, din momentul acela, nu ne-am mai despărţit. O lună mai târziu m-a cerut de soţie, mai exact pe 4 august 2005”, a povestit Diana Şucu, pentru cancan.ro.

A spus, apoi, şi care sunt calităţile pe care le iubeşte cel mai mult la partenerul ei de viaţă: „Dan este un bărbat puternic, dar, deopotrivă, şi sensibil. Cinstit, tandru, iubitor, un tată minunat, un soţ atent şi fidel. Sunt foarte mândră de el”.

Diana Șucu: „Ador să fiu mamă”

Diana și Dan Șucu au împreună doi băieți, Dan Matei (17 ani) și Petru Andrei Cristian (15 ani)
Diana și Dan Șucu au împreună doi băieți, Dan Matei (17 ani) și Petru Andrei Cristian (15 ani)

Diana mărturiseşte că nu va uita niciodată acele momente şi că va păstra mereu ca amintire rochia pe care a purtat-o în acea seară: „E o rochie absolut superbă, neagră, cu trenă, cumpărată de la Doina Levinţa. Am păstrat-o şi o să o păstrez tot timpul. Face parte din povestea noastră”.

De asemenea, pentru aceeaşi sursă, Diana a povestit că la acea vreme Dan Şucu începuse deja procesul de divorţ de Camelia Şucu: „În fapt, erau separaţi de doi ani, de drept se aflau în proces de divorţ de doi ani.

Într-un final, şi-a cumpărat libertatea de a fi fericit şi de a se căsători cu mine. Nu l-am despărţit eu. El era despărţit din momentul în care a decis să părăsească locuinţa închiriată în care locuiau, pe 3 ianuarie 2003. Eu l-am cunoscut, ne-am întâlnit, în iunie 2005”.

Diana Șucu: „M-a invitat la o cafea şi nu ne-am mai despărţit”

Dan Matei este pasionat de fotbal și joacă la Rapid / foto: arhiva personală
Dan Matei este pasionat de fotbal și joacă la Rapid / foto: arhiva personală

Atunci când a fost rugată să enumere cele mai importante momente ale relaţiei, Diana a menţionat nu doar momentele frumoase, ci şi pe cele mai dificile.

„Când m-a cerut de soţie, pe 4 august 2005. Nunta. Când s-a născut Dănuţ, pe 3 august 2006. Când s-a născut Andrei, pe 26 decembrie 2008. Când am aflat că unul dintre copii este bolnav, 24 noiembrie 2009.

Ador să fiu mamă. Pentru mine este ca un vis! Poate şi pentru faptul că am devenit mamă la o vârstă înaintată. Nu am fost niciodată despărţită de băieţii mei mai mult de trei zile.

Chiar şi atunci când soţul meu şi cu mine am mers în luna de miere, l-am avut şi pe Dani cu noi, primul nostru băieţel. Îmi place la nebunie să fiu soţie şi să am grijă de casă.

Este alegerea mea. Şi crede-mă că a fi mamă este mult mai obositor decât a avea un job. Nu am abandonat nimic, doar lucrurile şi viaţa mea s-au schimbat, s-au transformat”, a mai spus ea. 

Diana și Dan Șucu, fotografii din albumul familiei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net