Dima Trofin: «De la 18 ani am devenit fan peşte»

Ultima actualizare:

    Nu este zi în care cântăreţul să nu mănânce un preparat  din peşte. Sushi este  preferatul lui
Nu este zi în care cântăreţul să nu mănânce un preparat din peşte. Sushi este preferatul lui

Toată copilăria lui nu s-a atins deloc de peşte. Nu-i suporta nici măcar mirosul. Asta până la vârsta majoratului când, „păcălit” de un prieten, a prins gustul. De atunci, a devenit un mare iubitor al acestui aliment pe care îl consumă aproape zilnic. Ba chiar şi-a deschis şi un restaurant de sushi în Bucureşti.

„Pe când aveam vreo 18 ani, am fost cu un prieten la Moscova. El mi-a dat să gust sushi cu wasabi (n.r plantă foarte iute, asemănătoare hreanului). A fost o experienţă ciudată. Apoi am mai gustat şi altele şi mi-a plăcut. Acum sunt fan. Îmi place să încerc toate felurile de peşte, dacă văd ceva în magazin cumpăr şi încerc reţete. Mănânc aproape zilnic”, mărturiseşte Dima Trofim (26 de ani), devenit cunoscut după ce a cântat în trupa LaLa Band, a jucat în “Pariu cu viaţa” şi “O nouă viaţă”. Dacă ajungi în Centrul Vechi din Capitală ai toate şansele să dai nas în nas cu el. Asta pentru că actorul şi cântăreţul şi-a deschis, în urmă cu un an, un restaurant de sushi (n.r. mâncare cu specific japonez, care are la bază peştele crud şi orezul). “Am vrut să mă lansez în afaceri şi, cum îmi place peştele, mi-a venit ideea să deschid local cu acest specific, în parteneriat cu cel mai bun prieten al meu din Moldova. Merge bine până acum”, mărturiseşte Dima.

De când şi-a deschis acest local, nu prea mai intră în bucătăria lui de acasă. Găteşte suficient în restaurantul la care ţine ca la copilul lui. Aici a învăţat o mulţime de reţete de la bucătarul angajat. “Eu ştiam să gătesc de mic. E genetic, am moştenit-o pe mama la acest capitol. Apoi, de la 17 ani, de când am plecat din Chişinău, îmi gătesc singur. În ultimul an am învăţat multe experimentând şi gătind cot la cot cu bucătarul restaurantului”, spune artistul. Astfel, se întâmplă de nenumărate ori să aibă poftă să facă ceva bun pentru el şi pentru angajaţi. Îţi pune şorţul şi se apucă de treabă, activitate care îl relaxează şi îl bucură nespus.

La restaurantul lui, Chico Chillout, preţurile sunt pentru orice  buzunar, de la 9 la 46 de lei o porţie  de sushi. Aici, alături de prietenul  şi asociatul lui, Dima Melnic
La restaurantul lui, Chico Chillout, preţurile sunt pentru orice buzunar, de la 9 la 46 de lei o porţie de sushi. Aici, alături de prietenul şi asociatul lui, Dima Melnic

Reţetă de Sushi

Ingrediente (pentru opt porţii): O cană de orez pentru sushi, oţet de orez, 2 linguri de zahăr, o foaie de algă uscată Nori, o felie mare de somon, o bucată de macrou crud afumat, o bucată de castravete curăţat, wasabi, sos de soya.  Mod de preparare: Se pune orezul la fiert, se lasă să clocotească 2 minute, apoi se dă focul încet încă 10 minute până la absorbţia completă a apei. Separat se amestecă într-un bol un sfert de căniţă de oţet de orez, 2 linguri de zahăr şi puţină sare. Se toarnă amestecul peste orez şi se amestecă bine. Orezul e foarte lipicios, dar bobul rămâne totuşi întreg. Pe o foaie de algă se pune un strat de orez, în mijloc catravete şi somon afumat tăiat fâşii mici, acesta fiind makizushi. Se rulează cu grijă pe un covoraş de bambus special sau pe o folie de aluminiu şi se presează încet ca să se obţină un rulou consistent. Separat se modelează mici ovale şi biluţe de orez cu bucăţele mici de peşte afumat în ele. Peste biluţele de orez nigirizushi se aşază o bucată de somon şi o fâşie mică de algă transversală. Se asortează pe un platou cu wasabi şi sos de soi a.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net