Doinița Oancea, confesiuni emoționante despre adolescență. Ce i-ar spune actrița versiunii sale de la 14 ani
De la adolescenta timidă și lipsită de încredere în sine la actrița apreciată de public, Doinița Oancea a parcurs un drum care a ajutat-o să se descopere și să își construiască o carieră în lumea actoriei. Recent, artista a vorbit deschis despre provocările adolescenței și despre felul în care privește astăzi persoana care era în urmă cu mai mulți ani.

Doinița Oancea se numără printre actrițele cunoscute din România, iar în ultimii ani și-a dedicat o parte importantă a timpului școlii de actorie pe care o deține, unde îi îndrumă pe cei care își doresc să descopere această profesie.
Ce i-ar spune Doinița Oancea adolescentei care a fost
Întrebată, în cadrul unui interviu pentru Viva!, ce i-ar spune versiunii sale de acum câțiva ani, actrița a rememorat perioada în care era timidă, emotivă și nesigură în privința viitorului. Privind în urmă, artista mărturisește că și-ar dori să îi ofere adolescentei de atunci mai multă liniște și încredere, asigurând-o că lucrurile se vor așeza în timp.
„Doniței mici, de pe la 14-16 ani, care era foarte timidă, emotivă și neîncrezătoare… Care nu știa ce o să se întâmple cu viața ei… De aici de unde sunt astăzi, pe Doinița mică aș putea să o bat puțin pe spate, să se mai relaxeze puțin, că toate lucrurile se vor așeza spre binele ei”, a spus actrița pentru Viva!.
Doinița Oancea nu ar schimba drumul profesional ales
Chiar dacă parcursul său a venit cu provocări, Doinița Oancea spune că ar face aceeași alegere dacă ar putea da timpul înapoi. Actrița a explicat că atât profesia sa, cât și activitatea prin care îi îndrumă pe copii, adolescenți și adulți îi oferă împlinire sufletească.
Pentru artistă, actoria nu reprezintă doar o carieră, ci și un domeniu în care se regăsește pe deplin, motiv pentru care nu ar alege un alt drum profesional, chiar dacă ar avea din nou posibilitatea de a lua totul de la capăt.
„Da, cu siguranță. Dacă aș putea da timpul înapoi și mi-ar fi date alte șanse, să am și alte alegeri, probabil că aș face tot asta. Și asta pentru că mă împlinește cel mai mult sufletește. Atât actoria, cât și partea aceasta de lucru cu copiii, cu adolescenții și, de ce nu, chiar și cu adulții!”

































