Doru Todoruț, relație specială cu regretata soprana Mariana Nicolesco

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Celebra Mariana Nicolesco a avut o relație specială cu artistul Doru Todoruț, care i-a fost ca un fiu. Acum că s-a stins din viață, fostul solist al trupei Deepcentral și-a adus aminte de toate momentele plăcute pe care le-a trăit alături de marea soprană, cea care a făcut furori pe marile scene de operă din România, dar și din străinătate.

Doru Todoruț, alături de soprană
Doru Todoruț, alături de soprană

Doru Todoruț, amintiri înduioșătoare despre Mariana Nicolesco

Cântărețul a avut onoarea să o întâlnească pe celebra soprană tot pe scenă, iar de atunci au rămas prieteni. Mai mult, Doru Todoruț se referă la Mariana Nicolesco ca la o mamă, o figură importantă în viața lui, de la care a învățat foarte multe lucruri în dezvoltarea lui artistică și umană.

„Pe maestra Mariana Nicolesco am întâlnit-o acum 7 ani, la Festivalul internațional "Hariclea Darcleé", stând timp de 4 zile câte 12 ore în picioare pe scenă, plină de vervă și implicare, dirijând fiecare moment artistic, dând indicații de pe scenă, aducând în prim-planul lumii artistice orașul Brăila, Teatrul "Maria Filotti" și, mai ales, personalitatea celebrei sopranei române Hariclea Darcleé.”, a declarat Doru Todoruț, pentru Click!.

Drumul spre prietenie a fost ușor, mai ales că s-au mai intersectat în ultimii ani. Cântărețul asculta cu drag întâmplările din viața artistei.

„Ulterior, ne-am împrietenit și am avut onoarea de a participa la evenimente festive, unde am avut prilejul exclusiv de a afla întâmplări unice din viața dumneaei și a domnului Radu Varia. Tot ce am cunoscut prin dânsa a fost de cea mai înaltă calitate, toate relatările erau legate de succese fulminante, premiere, debuturi în cele mai exclusiviste teatre și opere, legate de personalități despre care am citit doar în cărți și manuale în liceu.”, a mai menționat fostul solist al trupei Deepcentral.

După dispariția sopranei, Doru Todoruț este afectat și speră doar ca artista să cânte pentru îngeri.

„A fost și mi-e atât de greu să scriu despre dânsa la timpul trecut. Personalitatea care mi-a dat senzația maternă de "acasă", care mi-a acceptat plusurile și minusurile cu zâmbet, cea cu care am colaborat profesional extraordinar. Uneori stăteam de vorbă la telefon până la miezul nopții și râdeam sau discutam despre știrile actuale, politice și artistice, despre viitorul artei și multe altele.

Am pierdut o prietenă prețioasă extrem de dragă. Nu pot să îmi imaginez tragedia prin care trece domnul Varia în aceste zile. A trecut dincolo chiar în ziua prăznuirii Sf. Parascheva, pe care dumneaei a iubit-o enorm. Dumnezeu să o așeze pe scena Sa de Lumină!", a conchis, în exclusivitate pentru Click!, Doru Todoruț.

Când va fi înmormântată soprana Mariana Nicolesco?

Cei care au admirat-o pe îndrăgita soprană Mariana Nicolesco vor putea să își ia rămas bun miercuri, 19 octombrie 2022, între orele 9 şi 14 la Ateneul Român, urmând că ceremonia înmormântării să aibă loc la Cimitirul Militar Ghencea.

Soprana Mariana Nicolesco a murit vineri, 14 octombrie, la 73 de ani, din cauza unor probleme de sănătate. Artista era internată într-un spital din Capitală, însă nu se cunosc detalii despre cauza decesului.

Supranumită Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divină, Mariana Nicolesco a cântat pe marile scene ale lumii, printre care Teatrul alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Bayerische Staatsoper München, Carnegie Hall din New York sau Royal Festival Hall de la Londra.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net