Dragă Adi Minune
Ştii că nu sunt un devorator de manele, melosuri importate din Orient, care nu au nimic comun cu "clasicii" muzicii ţigăneşti, pe care îi cunosc//admir: Zavaidoc, Fărămiţă, Romica, Siminică, Gabi. Dar, te preţuiesc şi te respect.
Eşti, pentru etnia ta şi pentru destui români, statuia care străluceşte pe cerul manelelor, eşti "Dumnezeul", "Regele", "Împăratul" manelelor, sau cum vă mai place vouă să vă intitulaţi, să vă împăunaţi.
Ai toate calităţile unui mare cântăreţ: voce, talent, chemare. Carismă! Şi, mai ai opera de pionierat al genului. Cuvântul "manea" - în sens modern şi contemporan, căci altfel e de la Anton Pann - este legat mai întâi de tine. Pionieratul tău a făcut apoi modă şi prozeliţi.
La gruparea de manelişti autentici s-a adăugat, firesc, şi o subspecie, mai ales de "albi ", care a încercat să vă ia din aură. Tot felul de Costy, Prosty, Ciordy au tentat să vă fure publicul, popularitatea din etnia ţiganilor; să muşte şi de-acolo. Dar, se vede că sunt nişte altoiuri refuzate, alogeni, mimetici.
Adi, la calităţile şi la credibilitatea repertorială pe care le ai tu, cred că ar merita să încerci să te-ntorci la clasicii voştri. Nu mă refer la un abandon. Zic doar de un repertoriu uitat al sus-numiţilor antecesori ai folclorului ţigănesc.
Nu uita că aveţi o "Mioriţă": "Balada ţiganului care şi-a pierdut nevasta" plină de dramatism; aveţi cântece sociale evocând paralelismul cu tematica bluesului negru american de începuturi. Ai forţă, public, lejeritatea de a impune o muzică autentic ţigănească.
Adoptă-ţi, Adi, şi aşa ceva în repertoriul tău: "bluesul" ţigănesc, "gipsy blues". Moare lumea. Te bagi?!
P.S. Te rog să confirmi public că acest articol l-am scris de bunăvoie, fără ştiinţa, dorinţa ta; e o vacă care (cacofonie dedicată!) muge că scriu pentru o sticlă de whisky...
Această scrisoare a fost publicată în Click! pe 30 martie 2010
George Stanca
