Dragă Dan Peterescu,
De tine se leagă prima revistă mondenă postdecembristă, unde eu eram redactor-şef, “Viaţa Mondenă”.
Primul număr era dedicat nunţii tale cu Dana. Când am fost la Londra, la tine acasă, erai accidentat şi nu stăteai locului, săreai mereu pe saltea, făceai mişcare, o speriai pe mămica ta, când te vedea că nu eşti un bolnav cuminte.
Periodic, după asta, tatăl tău, colonelul, ne vizita la redacţie şi ne spunea ce minuni ai mai făcut prin Anglia. Ai fost un copil exemplar, aveai o familie de tânăr, un prieten de nădeje, pe Gică Popescu, îţi vedeai de treabă serios.
Nu te-ai cufundat în mondenisme ce azi ţin strictamente de fotbal, vezi Doamne! Poate şi de unde ai jucat puţin retras, mai de fund. Nu erai goleador. Ai fost cu SUA . Dar ai greşit odată, o spun să te şi critic: atunci când ai ratat penaltiul de la Palo Alto, cu Suedia; dar te-a "scos" Belo cu a lui ratare.
Am plâns de ciudă, nu te-am înjurat. Bucuria uriaşă m-a cuprins când ai venit la Rapid ca antrenor, cu Giovani preşedinte. Ce dobitoci!, nu a avut lumea răbdare cu voi. Ai dat, apoi, multe palme.
De când ai luat campionatul cu echipa din Urziceni, unii le simt şi acum. Ai avut necazuri în familie, cu soţia, Dana (nu era cuşer: Dan+Dana = Dandana). Lucru reparat iute: acum ai o nouă familie despre care aflu că te face să te simţi din nou bine. Toate trec. Ghinionul, sau bucuria ta, e că ai trei fete, vei avea de dat ceva zestre.
Bine că ai de unde. La tipologia psihologică de care aparţii, pe mine unul, nu m-a frapat gestul de a merge in Rusia tătară, ca să antrenezi. Mai întâi că-s bani buni, ai fete de măritat, aproape ca Regele Mihai (nu-l vezi săracul cum a cedat finalmente?); apoi, este o experieneţă inedită chiar tentantă, o lume nouă; mă bucură că soţia ta te-a urmat acolo.
Şi, un sfat: nu mai pune suflet la fotbal, dă-i dracu de nebuni, că-i lumea plină! Fii ce eşti: un profesionist englez!
George Stanca
