Dragă Edi Iordănescu,
Am auzit pentru prima oară de tine, ca antrenor, destul de recent, cred că pe când erai la Tg. Mureș. Repet, ca antrenor. Ca fotbalist și ca fiul cel mare al lui Puiu Iordănescu, distinsul tău părinte, te știu de foarte multă vreme.
Și, aici, am eu o polemică în timp de făcut cu trecutul. Anume cu afirmațiile, chiar teoria, lansată demult de un antrenor vestit prin cârcotășenia sa, dar și priceperea la jocul numit Fotbal. Cel care, lingvistic, este autorul unei vocabule nu de tot scoasă din uz :”tușar” – adică tușier, azi asistent. O mare figură hâtră, dragă mie... El spunea așa, că nu a avut norocul să fie fiul unui mare jucător și că a avut o carieră grea, anevoioasă, de antrenor. Uite, zicea el, ce înseamnă să fii Lucescu jr. La el se referea. Pe el avea boală, dar pe tată... Iată că acum a apărut și Iordănescu jr... Iar subsemnatul te-a privit un timp cu ochii lui Zdrobiș. Te-am judecat cu grila lui. Dar sincer, azi nu mai am aceeași viziune. Căci, în ciuda ”sdrobișologiei”, Răzvan Lucescu e antrenor serios, cu experiență internațională, chiar. Tu vii din urmă aproape la fel. Fiindcă îmi place foarte tare maniera ta de a antrena. Chiar temperamentul de Taur împrumutat de la Tata Puiu, care e un Taur interiorizat. Și-o spune tot un Taur extrovertit. Tu nu, tu ești exuberant, pasional, pătimaș, nu te pitești după mătănii, ci o iei între dinți, îi dai drumu-n aer și până să cadă o șutuiești... tu trăiești. Dar nu mă refer numai la aspectul exterior al chestiunii, la spectacolul băncii, pe care-l faci - de ce nu? - , ci și la profunzimea tacticilor și a gândirii tale. Aș spune, ca un tată ce sunt și eu, că te-ai maturizat în meserie foarte tare. Și, ce-mi place la tine cel mai mult, e faptul că față de Steaua - mă refer la FCSB în limbajul ”șumudican” - ți-ai tăiat ombilicul și acum ești, prin poziția de clasament, unul dintre adversarii ei sinceri și reali ... Chiar dacă mâine ți s-ar fi oferit banca Stelei, tu nu mai ești stelist. Tu ești profesionist. Iată-l pe Lucescu Mircea dinamovist de profunzime, în suflet, sânge și gândire, care însă, detașat, poate să antreneze oriunde pe mapamond și cu succes... Fiindcă echipa părinților și a copilăriei poate//musai//trebuie să rămână. Dar numai în amintiri, evocări și-n crizele de nostalgie...
