Dragă Emeric Imre,
Erai visul perfect al lui Ceauşescu... acela de a avea el Omul nou: român, maghiar, german şi de alte naţionalităţi. Eşti, adică pe vechi, „românul" perfect. Valahul multilateral dezvoltat...
Dar, gata cu gluma, prietene! Acuma: pe bune, eşti un talent incredibil. Eu pierdusem mai demult legătura cu înnoirile folkului. Şi, deodată, te-am descoperit. Brusc, pe net.
Pe „sfântul" YouTube, loc de afirmări, dar şi o pubelă de gunoi ideală pentru nechemaţi. Ca democraţia la esenţa ei... Am dat în bâlbâială, descoperindu-te. Jur! Eram intrigat, cum de nu te ştiam, cum de n-am auzit de tine?! Ce păcat că folkul nu are o publicaţie a sa! Nici tv-ul. Ce frumos ar fi... V-aţi face mai cunoscuţi, mai ales că voi veniţi vă circumscrieţi în/din sfera culturii; prieteni ai poeziei adevărate şi ai unei muzici simple, dar ne-„uşoară". Folkul, la urma-urmei, nu e musai divertisment, nici dodecafonie, ci un soi de respiro cultural.
Repet, cul-tu-ral, neică! Nu a-cultural, nici anti-, nu manelist, nu mahalagist, nu ganghist. Ne-am cunoscut reciproc abia recent, vara asta-n portul lui Dinescu; erai cu fiica ta, acolo unde ne dusese boier Vană ot Calafat. Am sărit şi te-am îmbrăţişat ca pe un vechi şi apropiat amic.
Ce înseamnă arta directă!, cum rupe ea barierele sociale... apropo, că tot citesc un studiu despre poeţii „Beat" americani... Mi-am permis să te îmbrăţişez, căci tot eram „per tu" cu piesele tale. Apropo, de unde mama dracu' ai atâta inspiraţie?
La piese directe, frumoase, cu un referen uşor de memorat? „Şlăgăroase" li se spunea pe limba muzicii uşoare de odinioară, dacă nu te jenează... Îmi eşti surprinzător, prolific, puios, creativ şi creator, cuuuurgeee mereu muzica din tine ca dintr-un izvor nesecat. Eşti fenomenal. Şi, de aceea noi te iubim fără bariere. Noi, cu toţii: români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi.
Locuitori timizi şi reverenţioşi ai Regatului Folkland...
George Stanca, pamflet
