Dragă Franţa,
Apropo de campionatul de fotbal recent încheiat la Moscova şi câştigat de tine… De fapt, de echipa ta. Am văzut tot ce trebuia. Şi meciurile, şi finala - în care am ţinut cu, evident, Croaţia - şi fiind plecat din ţară, pe TV 5 Canada, primirea fabuloasă făcută ţie de poporul francez, recte de parizieni.
E o rară dată când te-am văzut la momente de bucurie. Căci, altfel, am văzut un Paris însângerat ori îndurerat. Întâi, când cu Hebdo, ziariştii ăia sinucigaşi, sonaţii şi exaltaţii care, trăgând democraţia de ciuf, cer gloanţe. Pe care nu-i suport deloc ca jurnalişti - că nu-s - fiindcă forţează bunul simţ… Dar eu nu i-aş omorî, ci i-aş dispreţui cum, de altfel, o şi fac… Nu i-am plâns, căci au căutat-o… Apoi am văzut funeraliile lui Johnny Hallyday, un mit incredibil al vostru, lucru extrem de trist. Şi acum… măreţia, veselia, pe alocuri chiar ”Circul negroid”... Mai ales, cel de la Palatul Elysée. Şi, când zic asta, e o constatare, nicidecum o expesie rasistă, cum probabil unii posedaşi o pot crede. Dar tot ce a făcut Pogba acolo este amuzant, distractiv, mai ales prin tot ce nu a fost protocolar. Căci, ce a mai fost protocolar, la înghesuiala aia de mare nivel? Cu marile vedete ale Franţei fotbalistice - Lloris căpitanul, Pogba fermentul distracţiei, Griezman, extrem de discret, Mbappe cuminte….Şi, pe de altă parte, familia Macron - El şi Ea - făcând baie într-o ”piscină de mulţime”. Da, a dominat elementul african. Ca o consecinţă logică a vechii politici colonialiste a Franţei şi a actualei politici de emigrare. Cârcotaşii impută Franţei faptul că 18 jucători sunt africani. Da, dar cetăţeni francezi. Prin ‘94 - culmea! - niscai ziarişti francezi, din motive cvasiidentice, ne făceau pe noi, românii, ”echipă de ţigani…” Eu nu uit asta… Dar, nici nu o combat. Ar însemna să te pui la mintea unor cretinoizi obsedaţi rasistic…cum chiar şi Hebdo-măgarii…
Da!, e de comentat fenomenul. Câţi kosovari are Elveţia în echipă, de pildă? Dar, şi câţi francezi nativi au jucat la alte echipe? Am ajunge şi la un coeficient de ”puritate” naţională, nu şi etnică, doar la Germania, Brazilia, Mexic, dar şi Coreea de Sud, Ţările arabe prezente, dar déjà mi se pare aberant şi pardoxal ca subiect contemporan. Fiindcă aberante şi paradoxale sunt realităţile lumii, cu migraţiile forţate, cu războaiele ei interne etc. Facem sociologie sau fotbal?
Bref, Franţa, tu eşti cea mai generoasă şi victorioasă din mai toate punctele de vedere. Ai avut o politică bună, eficientă de a te compune. Aici tot meritul şi, din ce ştiu, e al lui Deschamps. Căci, eu nu cred că i-a dat cineva indicaţii preţioase - ca la noi pe vremuri - privind criterii de selecţie… extra fotbalistice…gen ”scoate-l pe Mbappe că-i negru…” cum se putea la noi cu Boloni, dacă nu era la Steaua… dlui Vali Ceauşescu. Comentarii au fost şi vor mai fi. Ne bucurăm că a câşticat cea mai bună echipă, Franţa. Regretăm că nu a făcut-o Croaţia. Care, deşi a mai scos capul şi la alte anterioare turnee euro sau mondiale, niciodată nu a avut, cred eu, o echipă mai bună. Plină ochi de personalităţi şi de talente incredibile. Ţară, ci Oameni, bre! Las lipsa lor de lehamite tipic românească… nebunia de a învinge.
… Şi, mereu mă gândesc la indolenţa existenţială crasă a unui Mutu. Care duhnea de talent… şi-mi vine să dau cu laptopul de podea…
