Dragă Mircea Diaconu,
Ţineau cu dinţii de un program demn de viitorul real al revistei româneşti, obosită de poante cu ospătari şi femei de serviciu mucalite -cu umor de calitate, nu burlesc - pe care numai Mache şi Florin, dacă nu mă-nşel, au urmat-o, adică au făcut revistă.
Apoi, cu unii am mai făcut armata la TR, (plus Mălaimare), după o recompensă: stagiul militar în Bucureşti contra unui spectacol pentru generalii ţării la CCA, organizat de bunul gen. Marin Dragu.
Dintre cei amintiţi, ai avut, să zicem, un alt drum, mai sinuos, mai puţin lejer, serios, ca evoluţie. Ai făcut film, filme de mare succes, ai jucat în piese mari.
Nu ştiu pe care o consideri tu cea mai reuşită, dar eu nu am să te uit în Revizorul lui Pintilie, aia suspendată în urma scrisorii indignate a „opiniei publice" şi a articolului lui Eugen Barbu, ce eroare!, reprezentaţie din care eu am văzut cele două spectacole plus repetiţia generală.
Te rememorez acolo din cuplul Bobcinschi-Dobcinski. Sunt un norocos. Dar nici tu nu te poţi plânge de neşansă: ai "prins" actori ca Toma Caragiu, alături de care, pe tv, ai lăsat cel puţin un scheci duios.
Apoi, ai apucat să lucrezi cu dl Liviu Ciulei ca regizor. Ai mai avut noroc de o soţie minunată, culmea tot actriţă, şi de un talent literar pe care cred că nu l-ai dezvoltat suficient.
Nu ştiu, eu nu ţi-am citit decât "Şugubina", carte de debut ca prozator. Eşti un participant sincer şi pur la ce-o fi fost în decembrie '89, ca şi mine!, eşti director de teatru, ai o familie superbă.
Te-am urmărit de Sărbători, la Ciutacu. Nu pari a fi deloc hieratic, eşti terestru, mai de-al pământului, în sens metafizic; eşti tot mai "ţăran", mai conservator - ca şi subsemnatul, recunosc - ai o îndărătnicie şi o nostalgie a pământului, a cutumei strămoşeşti, admirabilă şi incurabilă, Mircea!
George Stanca (pamflet)
