Elena Gheorghe își deschide sufletul. De ce tatăl ei vine rar la concerte

Elena Gheorghe a susținut spectacolul „Armâna mea” la Sala Palatului. Pe scenă au urcat invitați de excepție, iar în public au fost prezente mai multe vedete din România. Cei mai de preț spectatori au fost, însă, părinții Elenei.

Dacă mama ei, Marioara Gheorghe, este o prezență des întâlnită la spectacolele artistei, despre tatăl său nu putem spune același lucru. Din contră, bărbatul este destul de scump la vedere și abia acum am înțeles de ce. Imediat ce a terminat reprezentația, Elena Gheorghe a fost îmbrățișată de „tata Gheorghe”, în ochii căruia i se citea mândria.

Gică Coadă, unul dintre „greii” muzicii armânești, a spus pe scenă, în timpul spectacolului, că Elena Gheorghe este un „artist adevărat”, căci a reușit să umple de două ori Sala Palatului. Artista ne-a declarat, în acest context, că tatăl său i-a fost alături la ambele reprezentații, deși nu obișnuiește să o însoțească.

Citeşte şi: Mama Elenei Gheorghe, poveste de viaţă impresionantă: «Socrii nu m-au acceptat prima dată»

„Tata vine foarte rar la concertele mele”

Gheorghe Gheorghe este un bărbat emotiv, spune fiica lui. Din acest motiv preferă să o urmărească de la distanță, ca nu cumva să o încarce. Pentru Elena, însă, e o bucurie să îl aibă alături, mai ales că vine atât de rar și doar la evenimentele importante.

Elena Gheorghe şi tatăl ei
Elena Gheorghe şi tatăl ei

„Tata vine foarte rar la concertele mele. Cred că vine doar la Sala Palatului, odată la ceva timp. El este un om foarte emotiv și îi este frică să nu îmi transmită emoțiile, așa că stă departe. În această seară m-am bucurat din suflet să îl văd în public și el a fost foarte foarte fericit de ce s-a întâmplat. Tata îmi spune mereu că are încredere în mine și că eu știu cel mai bine ce trebuie să fac”, ne-a declarat Elena Gheorghe.

Theo Rose, vizibil emoționată, la concertul Elenei

Elene Gheorghe şi Theo Rose
Elene Gheorghe şi Theo Rose

Elena Gheorghe a adus o serie de invitați speciali la „Armâna Mea”, spectacol susținut pe 24 mai, la Sala Palatului. Gicu Coadă, Gigi Sima, Dani Peanci sunt vedetele muzicii armânești care au urcat cu ea pe scenă, în timp ce Nikos Papadopoulos a adus o mică parte din Grecia, în inima Capitalei. Theo Rose a fost surpriza serii, iar tânăra a fost vizibil emoționată să urce pe aceeași scenă cu Elena Gheorghe.

Citeşte şi: Ce prietenie frumoasă le leagă pe Elena Gheorghe şi Theo Rose

La final, în aplauzele publicului, solista a declarat: ”Mă bucur nespus că am cântat cu Elena, unul dintre modelele mele din copilărie.”

Una dintre persoanele căreia Elena a ținut să îi mulțumească în mod expres este Cornel, soțul ei. Cei doi se cunosc din perioada Mandinga, iar acum fac o echipă excelentă atât în plan profesional, cât și în plan personal.

„Cornel m-a suportat eroic în această perioadă de stres și pregătiri”, a spus Elena Gheorghe, în încheiere.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net