Fiica lui Cristi Borcea, Melissa, a primit de la tatăl ei un apartament evaluat la 1,3 milioane de dolari. Ce facilități de top are locuința din Miami
Melissa, fiica lui Cristi Borcea, în vârstă de 21 de ani, și-a făcut tatăl mândru după ce a fost admisă la o facultate de arhitectură în Statele Unite ale Americii. Pentru a-i arăta cât de mult o susține, fostul afacerist nu s-a uitat la bani și i-a dăruit un apartament impresionant, în valoare de peste 1,3 milioane de dolari, situat chiar aproape de campusul universitar.

Apartamentul de lux pe care Melissa l-a primit din parte tatălui ei se află în Miami și face parte dintr-un complex exclusivist, are doar două camere și living, însă prezintă facilități de top, precum: patru piscine, plajă privată, spa, sală de fitness și servicii de valet parking. Numai pentru mentenanță, fostul acționar de la Dinamo, în vârstă de 51 de ani, plătește lunar aproximativ 3.200 de dolari:
„Mellisei i-am luat în Hollywood, Miami, chiar pe plajă… I-am luat un apartament, e la facultate acolo. Anul acesta i l-am luat sau nu... anul trecut. Un milion, cu tot cu mobilat și aranjat, 1.350.000 de dolari.
Mentenanța la un apartament cu două camere și living, ca să ne înțelegem. Dar are patru piscine, plajă private. Mentenanța și impozitul sunt 3.200 pe lună, de dolari. Întreținerea, da! Intră valet parking, piscine, plajă, spa-ul, sala de fitness, hotel de cinci stele”, a declarat Cristi Borcea, conform iAMsport.ro.
Pe lângă apartamentul de lux din Miami pe care i l-a cumpărat fiicei sale, Cristi Borcea a mai investit într-o locuință în Florida pentru copiii pe care îi are cu Alina Vidican: „În Boca Raton le-am luat o casă copiilor aproape de școală, unde stau cu fosta soție”, a mai declarat fostul afacerist.
Borcea, tată a nouă copii: „Caractere diferite, e foarte greu”
Cristi Borcea este tatăl a nouă copii din patru relații diferite. Din prima căsnicie cu Mihaela Borcea are trei copii: Patrick și gemenii Antonia Melissa și Angelo. Cu Alina Vidican are doi copii, George și Gloria, iar cu avocata Simona Voiculescu are o fiică pe nume Carolyn. Pe lângă aceștia, Borcea mai are trei copii cu Valentina Pelinel: Milan, Indira și Rania: „Au nouă caractere diferite, e foarte greu când îi avem pe toți să fim conectați. Mai ales eu trebuie să fiu conectat la toți cei nouă”, a declarat fostul afacerist, potrivit Cancan.

































