«Firicel» dă înapoi băncii garsoniera cu care se chinuie de 9 ani
În ”Las Fierbinţi” taie frunză la câini şi golăneşte toată ziua, în viaţa de zi cu zi e chiar foarte calculat din punct de vedere financiar. Simpaticul ”Firicel”, adică actorul Cuzin Toma, este printre primii români care au profitat de legea dării în plată. El a notificat banca în legătură cu decizia de a renunţa la garsonieră şi, automat, la datorii.
Cuzin Toma şi-a făcut „cadou” de ziua lui, în avans, o dare în plată! Actorul care împlineşte poimâine 39 de ani s-a decis să renunţe la garsoniera de care îl leagă multe amintiri frumoase, dar şi un credit păcătos. Aşa cum a scris chiar el pe pagina de socializare, în urmă cu câteva zile a notificat banca pentru darea în plată a locuinţei cumpărate cu un credit în franci elveţieni.
A luat credit pentru casă în 2007
„În 2007 am contractat un credit de 80.000 CHF şi mi-am cumpărat o garsonieră. În prezent, după aproape 9 ani, trebuie să mai plătesc băncii tot aproximativ 90.000 de CHF, plus dobânzi şi comisioane. Pare un paradox, nu? Garsoniera nu mai valorează nici jumătate din această sumă“, a scris Firicel. El spune că decizia îl întristează pentru că se desparte de garsoniera de care îl leagă multe amintiri, dar se simte eliberat totodată de un contract de credit care îi răpeşte energie, timp, libertate şi îl împiedică să se bucure de viaţă.„Vreau din tot sufletul să îmi fac publicul fericit, să mă dăruiesc lui fără rezerve şi pentru asta trebuie să fiu liber, să elimin orice factor care m-ar putea împiedică să reuşesc“, a adăugat vedeta din serialul ProTV ”Las Fierbinţi”. Nici până acum n-a avut o relaţie „prea paşnică” cu instituţia de credit. Anul trecut, Cuzin Toma a câştigat un proces cu banca pentru acelaşi contract dezavantajos. „Acum mă întreb ce ar trebui să răspund dacă banca îmi va trimite o somaţie cu «Bă’, eşti nebun?!»... cred că sigur voi spune «Bă, eşti proastă?!»...“, a conchis el. Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai, dând posibilitatea debitorilor cu dificultăţi financiare să returneze băncii imobilul folosit garanţie. Pe scurt, cei care au luat credit de maxim 250.000 de euro, sunt consumatori persoane fizice şi nu au incidente penale legate de credit pot returna apartamentul luat cu credit ipotecar, fără ca ulterior banca să se mai poată îndrepta împotriva veniturilor sale. De lege beneficiază şi cei care sunt în procedură de executare silită din cauza restanţelor la rate sau au fost deja executaţi silit (au pierdut casa şi plătesc în continuare o parte din venituri către bancă). Băncile evită să spună câte notificări au primit în primele două săptămâni de la intrarea în vigoare a legii „casă contra credit”, dar pe portalul instanţelor sunt deja înregistrate peste 100 de procese!
Problema impozitelor ar putea fi rezolvată de Guvern
Problema taxelor şi impozitelor mari pe care trebuie să le plătească la notar cei care vor să dea casa înapoi băncii va ajunge pe masa Guvernului. Legea dării în plată va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă. Ar putea fi scutiţi de plata impozitului cei care apelează la această lege şi care reprezintă cazuri sociale, adică au o singură locuinţă, pe care o cedează băncii, a spus ministrul Finanţelor, Anca Dragu, în emisiunea “În faţa ta”, de la Digi 24. Executivul va lucra la modificarea legii luna viitoare. Varianta găsită însă îi nemulţumeşte pe mulţi consumatori, iar specialiştii spun că este vorba de discriminare. Concret, în cazul unei persoane care vrea să dea în plată un apartament la care mai are de plătit 90.000 € ar cheltui pe onorarii şi impozite circa 4.000 €.