Imagine rară cu părinții Simonei Gherghe. Au împlinit 50 de ani de căsătorie „Mirii mei preferați”

Imagine rară cu părinții Simonei Gherghe. Au împlinit 50 de ani de căsătorie „Mirii mei preferați”

Simona Gherghe are o relație extrem de apropiată cu părinții săi, despre care vorbește cu multă apreciere și cărora le mulțumește public ori de câte ori are ocazia pentru felul în care au crescut-o și pentru sprijinul pe care i l-au oferit de-a lungul anilor. De curând, părinții prezentatoarei TV, Silvia și Ioane Gherghe, au aniversat 50 de ani de căsătorie, iar fiica lor le-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV
Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV Foto: Facebook

Părinții Simonei Gherghe au avut, la rândul lor, cariere în domenii diferite. Mama sa, Silvia Gherghe, a profesat ca psiholog și s-a implicat în activitatea de specialitate, în timp ce tatăl prezentatoarei, Ioan Gherghe, a lucrat ca asistent de radiologie. Simona este singurul lor copil, iar cei doi i-au fost alături încă din primii ani de viață, construind împreună familia despre care vedeta vorbește cu atât de multă apreciere.

Părinții Simonei Gherghe aniversează 50 de ani de căsnicie 

Simona Gherghe le-a mărturisit părinților că le este recunoscătoare pentru omul care a devenit și pentru valorile pe care le-a primit în familie. Vedeta a subliniat cât de importantă este armonia în familie și le-a mulțumit celor doi nu doar pentru rolul de părinți, ci și pentru felul în care sunt bunici pentru copiii ei, Ana și Vlad. Cu ocazia aniversării, prezentatoarea le-a urat să fie sănătoși și să se bucure împreună de cât mai mulți ani.

„Mirii mei preferați fac, astăzi, 50 de ani de la căsătorie. 50 de ani de când merg mână-n mână prin viață. Le sunt recunoscătoare pentru omul care sunt azi. Acum, părinte la rândul meu, îmi dau seama cât de important e să-ți crești copilul în armonie și iubire. Eu asta am primit.

Mama, tata, vă mulțumesc pentru că sunteți părinții mei, dar și ai lui Răzvan, dar și pentru că sunteți așa niște bunici grozavi pentru Ana și Vlad! Să fiți sănătoși! Și să vă sărbătorim mulți, mulți ani de-acum încolo! Vă iubim!

PS. În ultima fotografie sunt mirii, chiar acum 50 de ani”, a scris vedeta pe rețelele de socializare, în dreptul mai multor fotografii cu părinții săi. 

Simona Gherghe și-a întemeiat o familie frumoasă 

Simona Gherghe a crescut într-o familie în care dragostea și echilibrul au avut un rol important, iar valorile pe care le-a învățat acasă au însoțit-o și mai târziu, în propria viață. Astăzi, prezentatoarea formează o familie alături de Răzvan Săndulescu, cu care are doi copii, Ana și Vlad. 

În urmă cu ceva timp, vedeta a rememorat începuturile relației lor și a povestit că Răzvan a apărut în viața ei într-un moment în care era pregătită să cunoască omul potrivit. Cei doi au început să vorbească după ce acesta i-a oferit sprijin și câteva sfaturi într-o perioadă dificilă pentru Simona, iar conversațiile lor au continuat o bună perioadă înainte să se întâlnească față în față.

Simona Gherghe, alături de soț și de cei doi copii ai lor
Simona Gherghe, alături de soț și de cei doi copii ai lor Foto: social media

„A intrat Răzvan în viața mea în momentul în care eu am fost pregătită. Cătălin, care este și prietenul nostru, și nașul copilului nostru, avea o prietenă care era colega mea. Răzvan m-a văzut la televizor și îi plăcea de mine. Și colega mea, ca să îi facă o surpriză lui Răzvan, de ziua mea, l-a dat la telefon să vorbească cu mine. Eu, arogantă cum eram, și rece: «Ce naiba vorbesc cu omul ăsta? Nu îl cunosc». Am fost așa... foarte rece.

După ce a fost scandalul la Acces și eu eram dărâmată, mi-a scris pe Facebook și mi-a zis: «Bună! Eu sunt băiatul ăla, prieten cu Elena și cu Cătălin, și uite, lucrez în consultanță și aș vrea să îți dau niște sfaturi. Îmi imaginez că este foarte greu prin ce treci». Ei fac și management de criză. Și mi-a dat niște sfaturi atunci. Și am început să vorbim. Am vorbit foarte, foarte mult până să ne întâlnim. Cred că o lună, două, mult, mult...”, a dezvăluit vedeta la podcastul lui Teo Trandafir.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alina puscau, chef stefan popescu si sotia
Adelina Pestrițu
Taticool
FotoJet (25) jpg
oana lis jpg
banner Saveta Bogdan png
amalia enache instagram jpg
banner Irina Pavlenco jpg
image
image