«Îmi încep ziua la cratiţă»
Chiar dacă are experienţă în trafic, după mii de kilometri făcuţi pe motor, oricine mai greşeşte. Iar dacă se întâmplă să facă vreo gafă la volan şi vreun domn drăguţ, manierat şi extrem de politicos i se adresează cu celebrul îndemn „du-te la cratiţă, fă!”, Ani Creţu îl va invita, la fel de politicos, să-şi facă un examen oftalmologic. „Dacă n-aţi văzut, cratiţa este o prelungire a mâinii mele”, spune actriţa.
„Unii îşi încep ziua cu un duş, eu o încep cu foc... pe aragaz, căci gătesc zi de zi, de cele mai multe ori de la 5 dimineaţa. La ora 7, dacă te apropii de mine, poţi ghici meniul zilei respective pentru Adan (5 ani): un amestec de arome pătrunjeliene cu topping de usturoi asociat izului de ceapă tânără, proaspăt gătită. Trăiesc într-o strânsă legătură cu cratiţa, un amantlâc perfect de mai bine de 4 ani şi jumătate, zi de zi, astfel încât mâinile mele au căpătat forma toartei ei. Dacă dau prea mult din mână, să ştiţi că nu sufăr de Parkinson (încă), ci îmi continuu tocatul legumelor dincolo de locul în care mă simt regină: bucătărioara mea”, povesteşte cu umor actriţa pe noul ei blog, anicretu.ro.
De ce se trezeşte cu noaptea-n cap să intre direct în bucătărie? „Pentru că oamenii trebuie să meargă şi la serviciu. Inclusiv eu”, explică Ani. E în priză toată ziua, iar gătitului îi acordă zilnic câteva ore.
Nu-l vede ca pe un chin, ci mai degrabă ca pe o obişnuinţă combinată cu nevoie. De când a descoperit că are un copil alergic, pe care trebuie să-l pună pe picioare prin alimentaţie, actriţa a început să reinventeze munca în bucătărie şi să gătească extrem de sănătos.
Are acasă toate seminţele, toate tipurile de lapte vegetal şi de uleiuri posibile, ştie care e timpul de înmuiere sau de fierbere al tuturor produselor naturale, astfel încât să nu-şi piardă proprietăţile, face supe, budinci şi mâncărici în nenumărate combinaţii. Toate delicioase, toate sănătoase. Astfel, în timp, a devenit o adevărată enciclopedie în ceea ce priveşte hrana sănătoasă.
„Sosul roşu de paste e făcut din roşii, logic. Dar când Măria Sa Roşia intră la grupa 3 de histamină, trebuie să te reconfigurezi. Cu ce o poţi înlocui, ca să îţi iasă sosul roşu? Cu ardeiul, desigur. Faci un bulion din ardei roşu blenduit, fiert minimum o oră la foc mic, până scade. Îl răceşti şi îl pui în borcan cu ulei de măsline deasupra ca să nu facă floare. Stai să vezi când are copilul reacţie şi la ardei! Atunci ce faci? Păi, ce mai are culoare roşie? Sfânta «Sflecă» cum îi zicea Adan. O coci în cuptor o oră, pe hârtie de copt, o blenduieşti şi pe ea cu puţină apă şi o pui la fiert încă vreo 40 de minute. O răceşti, o pui în borcan, îi pui şi ei ulei de măsline deasupra şi o bagi la frigider. Aceste două «sosuri» te vor ajuta la paste, pizza făcută în casă, la tocăniţe, fripturi la cuptor şi la orice mâncare în care ar fi trebuit să pui roşii”, ne dezvăluie actriţa.
Nu scapă de gătit nici în vacanţe. Îşi alege hoteluri cu chicinetă şi de obicei merge cu maşina pentru a-şi umple portbagajul cu de toate: cratiţe, mixere, blendere, legume, paste, ouă etc., adică tot ce-i trebuie pentru mesele copilului.
“Nu e complicat dacă eşti organizat”, spune ea. Chiar dacă s-a ultraspecializat în gătit şi face numai bunătăţi, Ani mai are pe “listă” şi spectacole, repetiţii, proiecte, plus timp de calitate cu Adan, mers la joacă în parc şi multe multe altele. De aceea, se limitează la gătitul care e absolut necesar – acela pentru fiul ei.
“Fac doar o porţie, maximum două, dacă ştiu că îi place şi poate mai cere. Pentru noi, adulţii, gătesc foarte rar. Nu am timp, ar fi inuman”. Şi-a adaptat stilul de viaţă nevoilor ei, inclusiv dieta proprie.
Nu mănâncă lactate, zahăr, carne şi gluten, îşi ia proteinele din ouă şi fructe de mare. Pentru copil, se aprovizionează din magazinele bio şi de la mama ei de la ţară. “Pentru noi, am grijă doar să fie naturale, citesc eticheta înainte. Mănânc sănătos, însă viaţa mea exclusiv bio necesită averi pe care încă nu le posed”, mărturiseşte Ani Creţu.
Ce îi dă copilului într-o zi
Mic dejun: 5 ouă de prepeliţă, sendviş cu pâine fără gluten, din făină de orez şi migdale, unt vegetal, caşcaval vegetal, castraveţi şi un pahar cu lapte de migdale.
Prânz: supă cremă de fasole verde teci şi conopidă, cu pâine fără gluten.
Cina: grătar din piept de pui cu salată de varză albă şi pâine fără gluten. Cu aproximativ o oră înainte de culcare, Adan mai cere fie lapte vegetal cu cereale, fie iaurt de cocos cu fructe şi cereale.
Lui Adan îi plac toate aceste alimente sănătoase, el nu cunoaşte gustul altora şi, prin urmare, nu pofteşte la ele. “I-am dat să guste cartofi prăjiţi, dar i-am spus că nu sunt sănătoşi şi nu l-a mai vrut pe al doilea”, povesteşte Ani Creţu.
Reţeta ei de brioşă sărată
A folosit 3 ouă de prepeliţă, 6-7 bucheţele mici de conopidă, 2 linguriţe de dovlecel ras, 2 fâşii de ardei tocate cubuleţe, 1 lingură cu vârf de făină de migdale, puţin ulei de cocos şi sare neiodată.
A amestecat toate ingredientele şi le-a turnat în formă (de brioşe), cu hârtie de copt. A dat tava la cuptor (220 de grade) timp de circa 20 de minute. Brioşa merge alături de un pahar de lapte vegetal (migdale, cocos, orez) şi de o rondea expandată de porumb şi orez.