Ioana și Ilie Năstase, întâlnire neașteptată după despărțire și incidentul cu agresiunea: «El trebuia să îmi ia apărarea»

Ultima actualizare:

Ioana și Ilie Năstase s-au întâlnit întâmplător, într-un centru comercial, după întreg scandalul cu agresiunea sexuală și despărțirea care a urmat după. Iată cum a reacționat Ioana când și-a văzut fostul partener!

oana și Ilie Năstase, întâlnire neașteptată după despărțire Foto: Arhivă
oana și Ilie Năstase, întâlnire neașteptată după despărțire Foto: Arhivă

Ioana Năstase s-a arătat extrem de deranjată de modul în care partenerul ei, Ilie Năstase, a gestionat întreaga situație, după ce ea a fost agresată sexual de către o femeie, într-un restaurant.

Ioana Năstase, dezamăgită de comportamentul lui Ilie

Ioana a mărturisit că a trecut printr-un real șoc în acele momente, iar partenerului ei, în schimb, nu i s-a părut că e necesar să îi partea sau să intervină în calmarea spiritelor. Astfel, s-a produs și ruptura dintre ei, despre care Ioana Năstase susține acum că e posibil să fie ireversibilă.

Ilie Năstase a plecat din țară după despărțire, însă între timp a revenit în România. El și Ioana s-au întâlnit întâmplător într-un centru comercial, iar aceasta a povestit cum a decurs această întrevedere neașteptată.

Întâlnire neașteptată între Ioana și Ilie Năstase, după despărțire

Cei doi s-au intersectat, însă se pare că Ioana Năstase i-a spus fostului ei partener să stea la distanță. Aceasta își dorea ca Ilie să îi ia apărarea în seara respectivă, însă atitudinea lui a dezamăgit-o. Ioana și-ar fi dorit imediat să plece după neplăcutul incident, însă fostul tenismen a insistat să mai rămână la restaurantul respectiv.

Am venit la mall să scot niște bani, nu mai aveam, nu am ieșit de 3 zile. M-am intersectat cu Ilie, a venit la mașină, l-am rugat să nu se apropie. Trebuie să recunosc că am simțit o moliciune a corpului, o teamă, nu știu cum să explic.

Mă așteptam ca în seara respectivă să îmi ia apărarea și să facă ceva, măcar să se ridice de la masă, i-am spus de câteva ori să plecăm. El insista să mai stăm 5 minute, de la 5 s-au făcut 20 și tot așa. Tragedia a fost prelungită pentru mine”, a declarat Ioana Năstase pentru Impact.

Dezamăgită complet de atitudinea partenerului său, Ioana Năstase nici nu a vrut să dea ochii cu Ilie.

Când am coborât din mașină, am văzut că vine spre mine. Mi-am lăsat capul jos pentru a nu îl privi, ca să nu îl văd, măcar o perioadă, cât să pot să îmi revin.

El trebuia să se ridice de la masă, să îmi ia apărarea, să zică să plecăm. Dar el a fost de acord cu tot ce mi-a făcut ea mie. Eu am avut noroc cu patronul de la restaurant. Ea ne-a invitat și la ea acasă, măcar o oră.”, a mai dezvăluit aceasta.

Ioana Năstase trece printr-o perioadă extrem de dificilă

Ioana Năstase își dorește acum să uite de unul dintre cele mai dificile episoade din viața ei. Aceasta a dezvăluit că nu a reușit să mănânce timp de 3 zile, după ce femeia respectivă a încercat să o seducă într-un restaurant. Ioana și Ilie Năstase au ieșit să ia masa, iar acea persoană le-a fost companie, se pare.

Am reușit să mănânc o banană și să ies din casă după 3 zile. Am fost nevoită să ies pentru a scoate niște bani. A fost calvarul vieții mele. În ăstea 3 zile am stat și m-am gândit, am încercat să mă liniștesc, să mă detașez de respectiva trăire. Nu am reușit, mai îmi trebuie ceva timp.

Ușor nu este, clar, dar trebuie să o iau încet, treptat. Sunt sigură că o să îmi revin pentru că sunt o femeie puternică. Nu am putut să mănânc. (..) Am băut foarte multă apă, o să îmi revin. Încerc să nu îmi mai aduc aminte.”, a mai spus Ioana Năstase.

Se mai împacă Ioana Năstase cu Ilie, după incident?

Ioana Năstase a povestit că a discutat cu Ilie pe marginea subiectului, ulterior, iar acesta i-ar fi dat de înțeles că nu ar fi fost mare lucru ce i s-a întâmplat ei, în seara respectivă. De asemenea, fostul tenismen își dorea să mai rămână în restaurant, deși Ioana a insistat să plece. Cât despre o împăcare, aceasta nu prea mai vede, cel puțin momentan, vreo șansă.

Nu știu să răspund în acest moment, dar dacă ar fi să dau un răspuns acum, acesta ar fi NU. Probabil că el e obișnuit, așa ceva i s-a părut normal. Așa am perceput eu singura discuție pe care am avut-o după. Dacă ți se pare așa ceva normal ca om, ce să mai zic...”, a mai transmis Ioana.

Nu am suferit niciodată ca acum. (..) A fost prea mare durerea de această dată. M-am simțit prinsă acolo, erau doi contra mea. Eu trebuia să stau, el consumase alcool, m-am gândit la el, să nu se urce la volan.

Tot am insistat să plecăm, dar s-a ajuns unde s-a ajuns. Sper ca respectiva femeie să nu mai facă așa ceva, pe viitor. Eu le recomand tuturor să nu primească la masa lor persoane pe care nu le cunosc.”, a mai explicat Ioana Năstase.

Ce spune despre femeia care a agresat-o sexual

Ioana Năstase a explicat că nu dorește să dezvăluie identitatea celei care a agresat-o, deoarece știe că are o fetiță și nu dorește să îi facă rău.

Sunt sigură că a ajuns și la urechile ei. Eu sper să îi pară rău de ce a făcut, nu am vrut să divulg nume, are o fetiță, știu ce înseamnă să ai copil. Răul îl faci repede, dacă vrei să faci acest lucru. Eu am învățat în viață că nu trebuie să îi plătești omului cu aceeași monedă. Are grijă Dumnezeu de tot.”, a declarat Ioana Năstase.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
image
actualitate.net
image
actualitate.net