Mădălina Ghenea, mesaj emoționant pentru fetița ei: „Am fost convinsă că voi avea doar copii adoptați”

Ultima actualizare:

    Actrița este gravidă în opt luniFoto: Instagram
Actrița este gravidă în opt luniFoto: Instagram

Mădălina Ghenea (28 de ani) și Matei Stratan (33 de ani) nu-și mai încap în piele de fericire. Vor deveni părinți în curând, iar superba olteancă numără zilele până își va cunoaște copilașul. Într-un interviu acordat revistei The Art of Living, actrița i-a transmis și un mesaj fetiței ei.

Mădălina Ghenea a tras lozul câştigător în viaţa amoroasă. Frumoasa originară din Slatina este extrem de fericită. În curând va deveni mămică de fetiță, iar tot timpul vrea să-l acorde vieții de familie.

„Copilului meu vreau să-i transmit că îl iubesc și că o să-l iubesc toată viață. Și poate ar trebui să mă opresc aici… Am vorbit despre eșecuri, despre cât de greu îmi este să gestionez relația cu presa și cu publicul. Aparițiile zilnice pe paginile tabloidelor m-au făcut sa mă izolez, să ascund această minune. Poate că acest interviu pare deprimant însă cititorii nu îmi văd zâmbetul. Zâmbesc cum nu am zâmbit niciodată. Da, am ascuns acest miracol, spun miracol pentru că o perioada bună de timp până a apărut Matei am fost convinsă că voi avea doar copii adoptați. Matei este un miracol și el este cel care a crezut din prima clipă că merit să fiu fericită, să fiu cu adevărat împlinită. Din miracol se naște miracol. Ne-am decis greu să facem această invitație publicului, în intimitatea noastră, doar noi trei și dragostea noastră”, a mărturisit Mădălina Ghenea, într-un interviu acordat revistei The Art of Living


    Mădălina Ghenea și Matei Stratan sunt împreună de aproximativ 10 luniFoto: Instagram
Mădălina Ghenea și Matei Stratan sunt împreună de aproximativ 10 luniFoto: Instagram

Mădălina Ghenea se iubește cu moștenitorul unui „imperiu” de 300 de milioane de euro, fiul ieșeanului Dan Stratan. Olteanca a ascuns sarcina și i-a luat pe toți prin surprindere atunci când a dat marea veste.

Ghenea și Stratan s-au cunoscut la scurt timp după ce actrița s-a despărțit de designerul german Philipp Plein. În vară, prin intermediul unui prieten comun, Mădălina și Matei s-au cunoscut și s-au îndrăgostit. Actrița a rămas însărcinată la două luni după ce l-a cunoscut pe tânărul milionar. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Locația, florile și logistica au fost cel mai greu de realizat la nuntă Andei Adam cu Joseph Adam
Ilinca Vandici DSC 6510 (1) jpg
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
oana roman mioara roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net