Maria Ciobanu și-a cumpărat loc de veci la Bellu, dar fotografia și numele soțului ei sunt și azi pe crucea Ilenei Sărăroiu, solista care ar fi fost îngropată de vie: „El alege unde va fi îngropat!”

#Exclusiv Click!

Maria Ciobanu (86 de ani) și soțul ei, Mircea Cîmpeanu (85 de ani), locuiesc în America, dar marea lor dorință este ca, după deces, să fie înmormântați în țara natală. Exclusiv pentru Click!, Dragoș Dolănescu susține că solista și-ar fi cumpărat un loc de veci în Cimitirul Bellu. Însă, numele și fotografia partenerului ei de viața figurează și acum pe crucea primei lui neveste, Ileana Sărăroiu, care își doarme somnul de veci în Cimitirul Sf. Vineri din București.

Maria Ciobanu și-a cumpărat loc de veci pe Aleea Artiștilor

Dragoș Dolănescu, fiul cel mic al regretatului Ion Dolănescu, a fost recent la mormântul tatălui său, în valoare de 10.000 de euro, din Cimitirul Bellu:

„Am revenit pentru câteva zile din Costa Rica, unde locuiesc, unde am fost și deputat, și am venit de câteva ori la mormântul tatălui meu, ca să aduc flori, să mă reculeg. Aici, la cimitir, cineva mi-a zis că Maria Ciobanu și-ar fi cumpărat un loc de veci, pe Aleea Artiștilor.

Nu l-am căutat, ca să-l văd. A spus adesea că vrea să fie înmormântată în România, pe pământul natal, deși de peste 20 de ani este stabilită în America, unde clima este mai blândă, dânsa având, din câte am înțeles, niște probleme respiratorii, un fel de astm”, ne-a declarat Dragoș Dolănescu, exclusiv pentru Click!

Numele și fotografia soțului Mariei Ciobanu sunt și azi pe crucea Ilenei Sărăroiu

Chiar dacă Mircea Cîmpeanu este căsătorit cu Maria Ciobanu, iată că numele și fotografia lui figurează și în prezent pe crucea primei soții, Ileana Sărăroiu, artista de muzică populară despre care, în anii comunismului, circula zvonul că ar fi fost înmormânată de vie, după ce suferise un infarct, la o nuntă:

„Da, numele lui Mircea încă figurează pe cruce, însă nu știm unde va fi înmormântat, după ce va muri, nu ne-a spus nimeni nimic. Nu l-am mai văzut de mult timp pe aici, să vină să aducă o floare, locuiește în America, a fost și bolnav”, ne-a declarat un îngrijitor de morminte.

Dragoș Dolănescu a mai adăugat, exclusiv pentru Click!:

„Nu știu unde va fi înmormântat Mircea Cîmpeanu și de ce poza și numele lui încă figurează pe crucea primei soții. El alege unde va fi îngropat, alături de care soție”.

Ileana Sărăroiu a făcut infarct la o nuntă, în 1979. A murit în ambulanță

Artista Ileana Sărăroiu a încetat din viață la numai 42 de ani, în urma unui infarct suferit la o nuntă, in comuna Unirea, din judeţul Călăraşi, în noaptea de 12 spre 13 mai 1979. Ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea tragediei:

„La ora stabilită a sosit cu soţul său, Mircea Cîmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcată, aşa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă. Avea o rochie lungă bleu şi un pardesiu negru cu alb în motive populare. Părul negru lung era strâns în coadă cu o coroniţă cu flori. Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită şi că ar dori o cafea”, a povestit Liliana Ispas, care a participat la acest eveniment.

Femeia a mai menționat, pentru adevărul.ro, că solista a scos din geantă un pachet cu cafea şi că a rugat pe cineva să-i prepare o ceaşcă, fiind foarte obosită:

„Atât a consumat, doar o cafea, după care a cântat neîncetat 45 de minute. Ar fi trebuit să susţină un program de 3-4 ore. Din păcate, nu s-a mai întâmplat acest lucru. I s-a făcut rău, oamenii au sărit s-o ajute.

Ştiu că i s-a dat să bea puţină apă, dar deja starea ei era critică. Am aflat ulterior că nu mai reacţiona la niciun impuls. Nu mai avea niciun reflex şi nici nu mai comunica. Ileana Sărăroiu a murit în Salvare, înainte de a ieşi din comuna Unirea”.

Artista Ileana Sărăroiu, îngropată de vie?

În comunism, circula înfricoșătorul zvon că Ileana Sărăroiu ar fi fost îngropată de vie, fiind găsită în coșciug cu fața zgâriat. Maria Dragomiroiu a dorit însă să clarifice lucrurile:

„Îmi aduc aminte de nașa Ileana Sărăroiu, toată lumea a susținut zeci de ani că s-a întors în mormânt. Ferească Dumnezeu! În tristețea aia de atunci îi făcuse groapă lângă toaletă și nu se putea așa ceva. La o săptămână, dimineață la ora cinci, a fost deshumată și i s-a făcut un loc pe aleea principală, unde este un loc foarte frumos și foarte bine îngrijit.

Nimeni nu s-a întors de acolo să ne spună cum este. Plecăm cu ce facem și pentru asta vom da socoteală, nu pentru ce lăsăm aici. S-a spus că ar fi fost găsită răsucită în sicriu și cu părul smuls. S-a presupus că artista ar fi fost înmormântată de vie, deci se afla în moarte clinică. Este imposibil, căci i se făcuse deja autopsia și fusese îmbălsămată!”, a declarat Maria Dragomiroiu la Antena 3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net