Marina și Daniel Nițoiu au demarat pregătirile pentru camera bebelușului! Graviduța de la Prima TV mai are doar o lună și naște! „Am luat hăinuțele!”

#Exclusiv Click!

Marina și Daniel Nițoiu numără zilele și așteaptă cu sufletul la gură să devină părinți pentru prima oară. Marina și soțul ei au demarat pregătirile pentru camera bebelușului, care urmează să vină pe lume în luna septembrie. 

Marina și Daniel Nițoiu vor deveni, pentru prima dată, părinții unui băiețel, în luna septembrie. Pentru cei doi jurnaliști numărul 13 a fost cu noroc! Minunea s-a întâmplat, căci frumoasa Marina Nițoiu a rămas însărcinată chiar în al 13-lea an de căsnicie.

Marina Nițoiu naște în septembrie! Cum și-a sărbătorit soțul, pe Daniel Nițoiu, care a schimbat prefixul?

Cei doi numără acum puținele zile rămase până când își vor strânge în brațe bebelușul. Au început deja să-i pregătească camera și să cumpere hăinuțele. 

Pentru că Marina e pe ultima sută de metri cu sarcina, anul acesta nu a mai putut să meargă să-și sărbătorească soțul în Grecia, așa cum obișnuiau să o facă. Daniel Nițoiu a împlinit, zilele trecute, 40 de ani și a schimbat astfel prefixul. 

 „Am început deja cumpărăturile pentru bebe și primul articol pe care l-am luat a fost un body alb din bumbac, pe care am imprimat un mesaj tare simpatic. L-am cumpărat în special pentru ziua lui Daniel, care anul acesta a schimbat prefixul. 

Noi avem tradiția ca de ziua fiecăruia să fim în vacanță, iar Daniel alege mereu Grecia. De data aceasta, pentru că nu mai putem zbura cu avionul, am sărbătorit în locul în care a copilărit el, în Prahova – o zonă plină de verdeață și aproape de pădure, perfectă pentru drumeții ușoare. 

Am petrecut câteva zile minunate alături de toată familia, cu bucate pregătite de mama lui, grătare, un tort cu multă ciocolată și… cadoul meu special: body-ul pentru bebe și un tricou pentru Daniel, cu mesajele: <<Player 1 / Level: 40>> și  <<Player 2 / Level: loading>>. Cum Daniel e pasionat de gaming, nu-mi imaginez că bebe nu va fi și el. 

Și, bineînțeles, cadoul cel mare vine în septembrie și îi va schimba complet viața… și mai ales orele de somn!”, a declarat Marina Nițoiu, în exclusivitate pentru Click! 

Mai au de cumpărat căruciorul și pătuțul! 

Aceștia așteaptă să le vină, în zilele următoare, căruciorul și pătuțul comandate on-line.

 „Body-ul acesta a fost primul pas, dar urmează cumpărăturile serioase: căruț, pătuț și tot ce are nevoie un nou-născut. 

Multe dintre ele le-am luat  on-line, pentru că în ultima vreme cumpărăturile on-line ni se par cele mai practice și potrivite pentru stilul nostru de viață. Suntem tare emoționați și nerăbdători să pregătim camera și să-l întâlnim pe bebe”, a mai spus frumoasa graviduță, pentru Click!

Marina Nițoiu (35 de ani) este vedetă Prima TV, dar este cunoscută publicului și datorită unor apariții la Antena 1 ca actriță, în serialul „Adela". Prezentatoarea Focus Sport ( de la Prima TV) este căsătorită cu Daniel Nițoiu, jurnalist la PRO TV.

Cei doi formează unul dintre cele mai frumoase și mai sudate cupluri din show-biz și sunt căsătoriți de 13 ani. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Facebook) jpg
image png
antonia instagram jpg
anna lesko colaj instagram jpg
image png
image png
image jpeg
banner banner aurora, Săndel Mihai și fiul lor, Vlad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net