Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, în stare gravă! A provocat un accident rutier în care a murit un alt șofer
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a fost transportat duminică dimineaţă la Spitalul Elias din Capitală după ce a fost rănit grav deosebit de grav, în care și-a pierdut viața o persoană.
UPDATE: Mario Iorgulescu a fost operat, iar evoluția lui din următoarele 24-48 de ore contează foarte mult, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias. Fiul președintelui LPF este în continuare în stare gravă.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 03.00, un şofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani. După impactul puternic, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima din ele a luat foc, potrivit Mediafax.
În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul, respectiv Mario Iorgulescu, a ajuns în stare gravă la spital. El a fost transportat la Spitalul Elias, unde i-au fost recoltate și probe biologice. Tânărul se afla la volanul unui bolid de lux, marca Aston Martin.
Mario Iorgulescu, reținut pentru răpire în urmă cu trei ani
În 2016, Mario Iorgulescu a ajuns pe mâna poliției după ce ar fi răpit o persoană, alături de alți trei bărbați, pe care au supus-o la loviri și alte violențe.
Fiul lui Gino Iorgulescu a fost școlit la Geneva, în Elveția. A devenit cunoscut în presa mondenă datorită relațiilor sale amoroase cu diferite domnișoare din „lumea bună”. El s-a iubit o perioadă cu fotomodelul Bianca Tabn, apoi s-a zvonit că ar fi avut o relație cu fosta asistenta TV Daniela Crudu.