Mihai Nae, dresorul preferat al vedetelor, a slăbit 22 de kilogame
Este dresorul multor câini ai vedetelor din România, printre care Ruby şi Pepe, şi şi-a câştigat astfel statutul de „dresorul preferat al vedetelor”. Dar iată că meseria aceasta nu este deloc uşoară, iar Mihai Nae și-a propus de ceva timp să se ocupe și de el și să-și acorde mai mult timp.
În ultima vreme, Mihai Nae, dresorul preferat al vedetelor, a ajuns la concluzia că este prea gras și că vrea să dea câteva kilograme jos. Și a reușit să facă acest lucru și să scape de 22 de kilograme. Cum a făcut ne-a spus, în exclusivitate, chiar el.
„Aveam 104 kilograme și mi-am zis că este momentul să mai dau jos din ele. Acum am 82 și mă simt mai bine, sunt mai ușor. Pot să va spun că regimul meu a constat în mult sport și o zi pe săptămână nu am mâncat nimic. Dar am ținut și regim, nu am mai mâncat dulciuri și prăjeli, am renunțat la sucuri și am continuat să fac mult sport.
Așa am reușit să dau mai multe kilograme jos, aproximativ 22. Oricum mergeam și înainte pe jos și făceam efort, dar nu eram atent la ce mâncăm și mă îngrășăm continuu. Sportul și mișcarea mă ajută foarte mult și am decis că este bine să dedic mai mult din timpul meu liber acestor activități", a povestit Mihai Nae pentru Click!
Bărbatul a revenit și în muzică, o altă pasiune de-a lui, și a înregistrat o piesă împreună cu Marijuana, iar Pepe, unul dintre clienții lui, apare în videoclip ca invitat special.
„Piesa a fost compusă de Cătălin Gușă de la Gush music. Videoclipul a fost realizat de cei de la casa de producție Artsma. Eu mi-am dorit un featuring cu Marijuana, am luat legătura cu ea și a acceptat după ce a ascultat piesa. Această melodie înseamnă mult pentru mine pentru că am putut să îmi exercit și îndeletnicirea de instructor canin. Cățelușa mea Umbra a avut propriul rol și pentru mine a însemnat mult. O colaborare cu Marijuana, prima cântăreața de muzică hip-hop rap din România a fost o onoare. Pepe, bunul meu prieten, s-a implicat și el în a regiza acest clip. Am avut parte de puțină actorie, muzică adevărată și o energie extraodinară în preajma unor profesioniști", ne-a povestit Mihai Nae.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!