Mihai Petre și Elwira, vacanță spectaculoasă departe de România. Ce destinație au ales
După o perioadă agitată, plină de proiecte și filmări, Elwira și Mihai Petre și-au făcut timp pentru o binemeritată vacanță la altitudine. Coregraful, jurat la „Te cunosc de undeva", s-a simțit excelent pe zăpada proaspătă, bucurându-se de fiecare coborâre, iar alături de el, soția sa a demonstrat din nou că eleganța și echilibrul o definesc nu doar pe ringul de dans, ci și pe pârtie.

La începutul anului 2023, Mihai a suferit un accident la picior, pe o pârtie din Elveția, unde a suferit o ruptură de ligament, iar medicii i-au interzis atunci să mai schieze.
„M-am întors acasă după două zile cu o ruptură de ligament. Nu știam, dar simțeam. Pe scurt, am luat o trântă la snowboarding. Nici nu știu exact cum s-a întâmplat, dar m-am trezit pe jos, respirând greu, cu o durere insuportabilă la genunchi, care a trecut parțial în câteva minute.

Fără să realizez cât de grav este, am continuat să mă dau încă jumătate de zi și să merg pe jos. Asta nu e bine, însă am realizat cât de pregătiți suntem să facem față situațiilor de criză, pentru că trebuia să ajung cumva în vale și nu simțeam că e atât de grav încât trebuie să cer ajutor la 112”, spunea pe-atunci Mihai Petre.
Acest incident i-a dat bătăi de cap pentru o perioadă, însă acum a revenit spectaculos și s-a simțit ca un fulg pe pârtia generoasă din Les Arcs, având superbul Mont Blanc pe fundal.

Această experiență l-a ajutat să-și recapete încrederea și să se bucure din nou de sportul alb, fără rețineri.
Timp de o săptămână, Mihai și soția sa s-au bucurat la maxim de pârtiile generoase din Alpi și a fost o oportunitate perfectă să se relaxeze și să se bucure de aventuri pe pârtie, dar și să împărtășească momente speciale cu prietenii din grupul Snow Mission, organizat de Christian Tour.

Fotografiile și filmările postate pe rețelele sociale au stârnit admirația fanilor, care au apreciat energia și bucuria lor.
Stațiunea Les Arcs se află în regiunea Savoia, în sud-estul Franței, și face parte din domeniul de schi Paradiski, unul dintre cele mai mari și mai faimoase din lume. Destinația atrage schiori de pe tot mapamondul datorită diversității pârtiilor sale, care se potrivesc atât începătorilor, cât și celor avansați. Stațiunea este situată la o altitudine de 810 metri în Bourg-Saint-Maurice și urcă până la 3.226 metri, pe vârful Aiguille Rouge, oferind condiții perfecte pentru sporturile de iarnă.