Moment emoționant la Festivalul Mamaia 2025. Monica Anghel și Laura Stoica, într-un duet simbolic: „Ne-ai oferit un regal în această seară”
Festivalul Mamaia 2025 a fost martorul unui moment de o intensitate emoțională rar întâlnită pe scenă. Monica Anghel a oferit publicului un tribut memorabil regretatei Laura Stoica, interpretând piesa „Un actor grăbit” într-o seară plină de emoție și nostalgie.

Festivalul Mamaia 2025 a avut parte de unul dintre cele mai emoționante momente în seara de sâmbătă, 23 august. Monica Anghel a urcat pe scenă și a adus un omagiu uneia dintre cele mai iubite voci ale României: Laura Stoica. În fața unui public numeros, artista a interpretat piesa „Un actor grăbit”, transformând seara într-un eveniment memorabil.
La jumătatea melodiei, pe un ecran uriaș a apărut cântând chiar Laura Stoica, iar vocile celor două artiste s-au unit într-un duet simbolic, răscolitor. Pentru public, momentul a fost copleșitor: un dialog artistic între prezent și amintire, între Monica Anghel și artista dispărută mult prea devreme.
Pentru fanii prezenți, momentul a fost un adevărat cadou artistic. Rețelele sociale s-au umplut de mesaje pline de emoție:
„Piele de găină”
„Monica Anghel ne-ai oferit un regal în această seară! Un artist complet!”
„Ce doamnă! Ce talent! Nu există cuvinte pentru a cuprinde bucuria și emoția transmise. Piele de găină. Singurul artist din România care stârnește atâta emoție. Ne vedem la concertul aniversar de 40 de ani de carieră!”
„Mi-au dat lacrimile. Felicitări Monica Anghel pentru acest omagiu făcut Laurei Stoica”
„Da, publicul chiar s-a ridicat, mai ales când doamna Monica a interpretat o melodie de-a regretatei Laura Stoica! A fost un moment unic! Superb”
„Am plâns în seara asta... momentul a fost răvășitor! În clipa în care am auzit și vocea Laurei am rămas șocat! Mulțumesc!!!”
Și apariția scenică a Monicăi Anghel a contribuit la intensitatea serii. Artista a purtat o rochie lungă, neagră, lucioasă, cu paiete în zona gâtului și a umerilor, accesorizată cu brățări la ambele mâini și mai multe perechi de cercei. Ochelarii cu sclipici auriu au completat ținuta
Cine a fost Laura Stoica
Laura Stoica (Adriana Laurenția Stoica) s-a născut pe 10 octombrie 1967, la Alba Iulia, și a devenit una dintre cele mai puternice voci ale muzicii pop românești. A câștigat Premiul I la Festivalul Mamaia în 1990, iar un an mai târziu a lansat piesa „Un actor grăbit”, care avea să devină hitul ei emblematic. De-a lungul carierei, a urcat pe marile scene din țară și din străinătate, a susținut sute de concerte și a primit numeroase premii.
Artista și-a legat destinul și de teatru, absolvind actorie și jucând pe scena mai multor teatre din România. Viața ei s-a încheiat tragic pe 9 martie 2006, într-un accident rutier, alături de logodnicul său, Cristian Mărgescu.
Moștenirea sa muzicală și emoția unică pe care a transmis-o continuă să trăiască prin cântecele sale și prin festivalurile și evenimentele dedicate memoriei ei.



































