Nelu Vlad, de la Azur, a vizitat ferma din Dallas, unde s-a filmat serialul care a ținut pe jar România: „Hainele lui JR Ewing sunt tot acolo”

#Exclusiv Click!

Nelu Vlad (73 de ani), de la Azur, interpretul piesei „Pe nisipul de la mare”, a primit, în sfârșit, avizul medicilor de a călători cu avionul, peste Ocean, unde este așteptat în turneu. Exclusiv pentru Click!, artistul ne-a povestit despre vizitele sale în America. A fost și la Dallas, unde s-a filmat celebrul serial, cu JR, Bobby, Pamela și Sue Ellen Ewing.

Nelu Vlad a învins boala și pleacă în turneu în America

Solistul trupei Azur, Nelu Vlad, a văzut moartea cu ochii, în urmă cu 9 luni, când medicii l-au diagnosticat cu tumoare pe creier. I s-a făcut rău pe scenă, în timpul unui concert, fiind transportat la un spital din Cluj. Tratamentul a dat roade, astfel că deja a revenit la activitatea artistică. Mai mult, în luna noiembrie, el și membrii trupei Azur vor pleca din nou într-un turneu de o lună, peste Ocean:

„Pe 9 noiembrie 2024 suntem așteptați în America, în turneu, vom sta acolo cam o lună, vom avea zece concerte. Am avut emoții, căci nu știam dacă, din cauza problemelor medicale cu care m-am confruntat, voi avea voie să călătoresc iar cu avionul. Doctorii mi-au dat însă voie, m-au asigurat că nu vor fi probleme, că sunt vindecat”.

„America nu este o salvare financiară pentru artiști”

Nelu Vlad mai susține că, în toate vizitele sale, în America, a îmbinat mereu utilul cu plăcutul, adică a și cântat, dar s-a și plimbat prin marile orașe:

„Noi mergem acolo și ca să ne mai relaxăm, nu pentru bani. America nu este o salvare financiară pentru artiști. Păi, dacă facem un calcul câte spectacole avem aici, în țară, și câte acolo, în România e net superior.  De-abia așteptăm să revedem Las Vegas, New York, Miami”.

„Papucii lui Sue Ellen sunt la locul lor”

A vizitat acum câțiva ani și Ferma din Dallas, unde s-au desfășurat filmările pentru celebrul serial, difuzat și în România:

„La intrare ne-a preluat un ghid, care ne-a arată toată vila, toate camerele în care s-au tras cadrele cu marii artiști, totul e lăsat așa cum apare pe micul ecran.. Absolut nimic nu e mutat din loc, totul e intact, hainele lui JR, dar și papucii lui Sue Ellen, soția lui din film, sunt tot acolo, la locul lor.

Până și locul unde luau micul dejun cu întreaga familie Ewing e tot acolo. Îți trebuie 2-3 ore să vizitezi toată ferma, dar e impresionant, ți-e greu să realizezi că ești chiar pe acele platouri de filmare. M-a emoționat mult să văd toate aceste locuri, am fost fanul serialului „Dallas”.

Linda Gray a interpretat-o pe Sue Ellen timp de 11 ani

Dallas este un serial de televiziune american, cu 257 de episoade, difuzat în perioada 1978- 1991. Este, de fapt, povestea familiei Ewing, deținătoarea companiei petroliere Ewing Oil și a terenurilor de creștere a vitelor din Southfork.

Actrița Linda Gray, acum în vârstă de 84 de ani, a interpretat-o pe Sue Ellen Ewing, timp de 11 ani, în perioada 1978 și 1989, fiind, de altfel, și rolul ei de referință. Deși în serial are un mare viciu, Linda Gray a menționat, în repetate rânduri, că „urăște alcoolul” pentru că a avut o copilărie marcată de excesele tatălui ei.

Larry Hagman a murit la 81 de ani

Din păcate, Larry Hagman, actorul care i-a dat viaţă magnatului petrolier J.R. Ewing în serialul Dallas, a murit pe 23 noiembrie 2012, într-un spital din Dallas, la vârsta de 81 de ani. În lupta sa, cu o boală necruțătoare, i-a avut însă aproape, până în ultima clipă de viață, pe actorii Patrick Duffy şi Linda Gray, respectiv Bobby și Sue Ellen Ewing.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles și Regina Camilla Foto Getty Images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Olga Bălan
Banner Alesia Eram
Banner Ion Paladi
banner Lora
Captură de ecran din 2024 09 23 la 18 26 57 png
delia colaj instagram jpg
WhatsApp Image 2024 09 23 at 15 59 15 jpeg
ruxi colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net