Nicoleta Nucă s-a apucat de grădinărit de când s-a mutat la Valea Călugărească: „Am luat răsaduri și semințe”
Nicoletei Nucă îi priește de minune viața la țară. Artista s-a mutat cu iubitul la Valea Călugărească și, în această perioadă, trebăluiește de zor în grădină. A cumpărat semințe și răsaduri de la piață și s-a pus pe plantat.











Nicoleta Nucă (31 de ani) a dat, de curând, agitația și aglomerația din Capitală pe traiul liniștit de la țară. Artista s-a mutat tocmai la Valea Călugărească ( o comună situată lângă Ploiești), unde iubitul ei, Bogdan Anton, deține o vilă.
Solista se împlică în gospodărie și intenționează să-și facă o grădină de vis în spatele casei. În această perioadă, Nicoleta este ocupată până peste cap cu plantatul. A fost la piață, a cumpărat răsaduri și semințe de flori și s-a apucat de treabă în grădină.
Nicoleta Nucă: „Îmi doresc o grădină foarte luxuriantă, cu multă verdeață”
„Ne-am apucat deja să plantăm gazonul în grădina din spate. Acum vreau să mai plantez niște floricele. Am luat răsaduri și semințe și m-am apucat de plantat. Îmi doresc să am o grădină foarte luxuriantă, cu foarte multă verdeață.
Legume nu punem noi, încă, pentru că părinții iubitului meu au solar, în grădina lor. Ei stau chiar peste drum de noi. Avem cu toții acces la roșii, ceapă, usturoi, la toate legumele astea de sezon, care chiar au un gust autentic”, a declarat Nicoleta Nucă, în exclusivitate pentru Click!
Nicoleta Nucă face nuntă la Valea Călugărească?
Nicoleta Nucă are o viață personală tumultuoasă. Solista s-a despărțit de fostul logodnic toboșarul Alex Ursache, după o relație de aproape 7 ani. Cei doi își făcuseră planul să facă o nuntă de vis pe Coasta Amalfitană. În vara anului trecut însă, solista a anunțat că nu mai formează un cuplu cu toboșarul, care o ceruse de soție într-o barcă pe Bosfor, la Istanbul.
La scurt timp însă după ce aceștia și-au încheiat povestea de dragoste, artista l-a găsit pe Bogdan Anton, bărbatul cu care s-a afișat și în public. Nicoleta spune că Bogdan este jumătatea ei și, în numele dragostei, ea s-a mutat cu noul iubit la țară, în comuna Valea Călugărească, de lângă Pitești. Nunta bate la ușă și se oare că va avea loc tot la Valea Călugărească.