Oana Zăvoranu, Gyorfi și Cruduța au operații estetice fără număr. Psihologul Radu Leca: „Negocieri nesfârșite cu oglinda.” Cum arătau 100% naturale?
Solista Daniela Gyorfi și vedetele tv Oana Zăvoranu și Daniela Crudu au trecut adesea pe la cabinetul medicului estetician pentru diverse operații. Ba au vrut un bust mai voluptuos, mai impozant, ba s-au răzgândit și au trecut, prin alte operații, de micșorare a decolteului. Oana Zăvoranu are, conform propriilor declarații, nu mai puțin de 9 operații la sâni, în timp ce Daniela Gyorfi și Daniela Crudu, câte trei. Exclusiv pentru Click!, psihologul Radu Leca explică de ce vedetele scot bani grei din buzunar, din dorința de a atinge perfecțiunea.
Daniela Crudu: „Am cinci operații, dintre care trei numai la sâni”
Fosta asistentă tv Daniela Crudu recunoaște că s-a operat pentru un look care să o aducă în centrul atenției, în show-biz:
„Mi-am făcut o liposucție în zona coapselor interne. Medicul mi-a scos 150 ml de grăsime de acolo și gata. Am fost anesteziată total, nu m-a durut deloc. Doar că, după operație, am stat două săptămâni fără alcool și sex.
E greu de lucrat zona coapselor la sală. Și când aveam 45 de kilograme tot urât se vedea. Aveam eu complexul ăsta, ieșea prin pantalonii scurți grăsimea. Am o săptămânâ de la operație și se mai văd încă vânătăile.
Am până acum cinci operații cu totul, dintre care trei numai la sâni. Normal că o să mai fac și altele. Ce apare nou, eu îmi fac“, a declarat Daniela Crudu, la „Xtra Night Show”.
Daniela Gyorfi, după cele trei operații: „Nu sunt mulțumită în totalitate”
Iată ce spune și solista Daniela Gyorfi despre operațiile estetice la nas și la nivelul bustului:
„După trei operații pe care le-am făcut, că atâtea am la sâni, nu pot să spun că sunt mulțumită în totalitate, dar recunosc că nu cred că mi-aș mai face. Anii își spun cuvântul; nu mai arăți ca la 20 de ani, dar poți să arăți bine. Sunt ok cu mine!
Nu sunt dependentă de operațiile estetice, sunt o femeie normală căreia îi place să aibă grijă de ea!”, a spus Daniela Gyorfi, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.
Oana Zăvoranu: „Mi-am făcut a noua operație la sâni, ca să ajung, ca la început, naturală, fără silicoane”
Și Oana Zăvoranu a vorbit cu sinceritate despre aceste intervenții chirurgicale, dar și despre decizia de a renunța la implantul mamar:
„Ştiu că multe o să strâmbe din nas, dar asta e. Mi-am făcut a-9 a operaţie la sâni, ca să ajung, ca la început, naturală, fără silicoane şi cu sâni de adolescentă şi mi-a ieșit! Sunt in situatia în care pot iniţia un nou trend al femeilor naturale, care nu au nevoie să se umple de plastic pentru a fi frumoase.
Consider că în prezent există o total greșită tendinţă de a îşi face toate operaţii, care să le deformeze nejustificat. Silicoane ca pepenii, talie mai subţire ca a unui somalez,(sinistru), şi fund lat, mare, bombat de vădană (eu mereu mă întreb cum îşi țin astea echilibrul...”, a scris Oana Zăvoranu, pe conturile sociale.
Radu Leca, psiholog: „Corpul, teren de reglare emoțională”
Iată ce spune psihologul Radu Leca, despre aceste operații estetice, fără număr:
„Fenomenul vedetelor, care ajung la intervenții estetice repetate, iar apoi revin la medic pentru a reduce, scoate sau schimba implanturile, are sens psihologic atunci când privim corpul nu doar ca „aspect”, ci ca teren de reglare emoțională, identitate, apartenență și control, mai ales într-un mediu unde imaginea publică funcționează ca monedă profesională.
În psihologia clinică, fără evaluare directă, nu se formulează diagnostice despre persoane concrete, însă se descriu mecanisme generale, care explică de ce cineva ajunge să oscileze între „mai mult” și „mai puțin”, între „acum vreau să se vadă” și „acum vreau să scap de ele”, a menționat el, exclusiv pentru Click!
„Când stima de sine se sprijină masiv pe reacțiile altora...”
Radu Leca explică de ce vedetele consideră că au nevoie de aceste operații estetice, care să le ajusteze unele imperfecțiuni fizice:
„Primul mecanism important ține de relația dintre stima de sine și feedbackul extern: în lumea celebrităților, corpul devine instrument de validare, iar validarea vine rapid și intens (aprecieri, atenție, titluri, reacții), însă este instabilă și condiționată.
Când stima de sine se sprijină masiv pe reacțiile altora, orice critică, comparație, fotografie „nefericită” sau trend schimbat declanșează neliniște și sentimentul că e nevoie de o corecție; intervenția estetică ajunge să funcționeze ca o soluție imediată, cu efect de scurtă durată asupra anxietății și a autocriticii.
Apare astfel un ciclu: crește tensiunea internă (rușine, nesiguranță, frică de respingere), se conturează un plan concret („dacă modific X, mă simt mai bine”), urmează o perioadă de ușurare și entuziasm după procedură, iar apoi mintea revine la monitorizare și găsește alte detalii „problemă” sau reinterpretări ale rezultatului („e prea mult”, „nu e destul”, „nu mai e ce se caută”), ceea ce reactivează tensiunea și pregătește următoarea intervenție”.
Schimbarea implanturilor, de mai multe ori, un simplu capriciu?
Radu Leca a dorit să mai precizeze, referitor la acest subiect:
„În psihodiagnostic, un indicator central pentru acest tip de ciclu este instabilitatea criteriului de „suficient”: persoana nu ajunge la o concluzie durabilă, de tipul „așa e bine pentru mine”, ci trece prin evaluări succesive, determinate de stare, contexte relaționale, presiune publică și comparație socială.
„Corpul devine proiect permanent, ajustat în funcție de rol”
Un al doilea mecanism ține de identitate: pentru cineva aflat constant în expunere, „cine sunt” se amestecă ușor cu „cum arăt” și „cum sunt perceput”, iar corpul devine proiect permanent, ajustat în funcție de rol (sex-simbol, mamă, soție, femeie matură, vedetă de televiziune, influencer), de publicul-țintă și de narativul personal.
Schimbarea implanturilor, de mai multe ori, în loc să indice un simplu „capriciu”, semnalează o negociere continuă a identității prin semnale corporale, cu o tensiune între dorința de atracție și dorința de siguranță: când prioritară devine vizibilitatea, apare preferința pentru forme mai accentuate. Când prioritare devin confortul, sănătatea, autenticitatea sau discreția, apare dorința de reducere ori îndepărtare”.
„Mintea rămâne orientată spre căutarea imperfecțiunilor”
Unele persoane dezvoltă o preocupare intensă pentru defectele percepute:
„În clinică, asemenea oscilații se leagă și de ambivalență afectivă: aceeași persoană trăiește concomitent nevoie de a fi remarcată și teamă de a fi „prea”, nevoie de control și oboseală de la control, dorință de a plăcea și furie față de standardele care cer să placă.
Un al treilea mecanism privește imaginea corporală și posibile distorsiuni perceptive: unele persoane dezvoltă o preocupare intensă și persistentă pentru defecte percepute, care nu se stabilizează după modificări; mintea rămâne orientată spre căutarea imperfecțiunilor, verificare în oglindă, comparare cu alte femei, analizarea fotografiilor, interpretarea comentariilor.
În psihodiagnostic, când preocuparea consumă mult timp, produce suferință semnificativă și afectează funcționarea (relații, dispoziție, muncă, viață socială), se investighează o zonă apropiată de tulburarea dismorfică corporală, utilizând interviu clinic și scale specifice de evaluare a preocupării, a compulsivităților de verificare și a impactului funcțional; accentul cade pe intensitatea ruminării, pe rigiditatea credințelor despre corp și pe imposibilitatea de a obține satisfacție durabilă din „corecții”.
„Imediat după intervenție, apare senzația de control și de restart”
Iată prin ce stări trec femeile, de fapt, după operațiilor estetice:
„Un al patrulea mecanism este reglarea emoțională prin corp: intervenția devine un mod de a gestiona stresul, tristețea, sentimentul de gol, furia, dezamăgirea, respingerea sau pierderea, pentru că oferă o acțiune clară, un plan, o promisiune de „nou început”. În astfel de cazuri, schimbarea corpului seamănă cu o strategie de coping, care mută durerea psihică într-un obiect concret și controlabil; imediat după intervenție apare senzația de control și „restart”, însă emoțiile de bază revin dacă nu există un proces psihologic de fond care să le trateze.
„Standardele estetice se schimbă rapid”
Un al cincilea mecanism, foarte relevant la vedete, ține de mediul social-media și de industria imaginii: feedbackul este instant, polarizat și adesea crud, iar expunerea repetată crește sensibilitatea la evaluare; standardele estetice se schimbă rapid, iar presiunea de a rămâne relevant creează o „alergare” continuă după un ideal mobil.
În plus, există costuri fizice reale ale implanturilor și ale intervențiilor repetate (disconfort, complicații, anxietate legată de sănătate), iar când corpul trimite semnale de alarmă, mintea reinterpretează prioritatea: de la „vreau să arăt într-un fel” la „vreau să mă simt în siguranță în corpul meu”.
„Bustul, un simbol al valorii erotice, al puterii sau al vulnerabilității”
De aici se înțelege și întoarcerea pentru explantare: decizia capătă sens de recuperare a autonomiei, de reducere a presiunii, de reîntoarcere la un corp perceput ca „mai al meu”, uneori și ca gest de delimitare față de un capitol de viață.
În plus, dinamica relațională influențează puternic: începuturile de relație, gelozia, infidelitatea, criticile partenerului, obiectificarea, precum și aprobarea sau dezaprobarea celor apropiați, toate se reflectă în felul în care corpul este investit cu semnificație; bustul, fiind asociat cu feminitatea și sexualitatea, devine ușor un simbol al valorii erotice, al puterii sau al vulnerabilității, iar schimbările repetate indică frecvent o luptă între a folosi simbolul ca armă și a scăpa de povara simbolului.
„Urmăresc plăcerea estetică stabilă sau rapararea unei imagini de sine fragile?”
Când o persoană publică menționează un număr mare de intervenții, ceea ce interesează clinic nu este spectaculosul cifrei, ci funcția psihologică a schimbărilor: dacă ele urmăresc plăcere estetică stabilă sau dacă urmăresc reducerea anxietății, repararea unei imagini de sine fragile, menținerea validării ori controlul unei tensiuni interne.
În practică, evaluarea ar explora istoricul nemulțumirii corporale, episoadele de critică sau umilire, perfecționismul, rușinea, anxietatea socială, stilul de atașament, impulsivitatea, raportarea la social media, precum și eventuale simptome depresive sau anxioase; se urmărește congruența între decizie și valori personale, nu doar între decizie și trend”.
„Intervențiile estetice repetate se leagă și de presiuni sociale și profesionale”
În încheiere, psihologul Radu Leca dă verdictul, exclusiv prin intermediul Click!:
„Din acest unghi, „mai mari” și „mai mici” nu reprezintă doar variații estetice, ci un barometru al conflictului intern dintre nevoia de a fi văzut și nevoia de a fi liniștit, dintre imagine și intimitate, dintre control și acceptare.
Intervențiile estetice repetate, inclusiv renunțarea la implanturi, se leagă de presiuni sociale și profesionale, de mecanisme de reglare emoțională și de instabilitatea imaginii de sine, iar concluzia sănătoasă rămâne aceea că schimbarea durabilă se obține mai degrabă prin stabilizarea relației cu propriul corp și cu propria valoare, nu prin negocieri nesfârșite cu oglinda și cu publicul”.
