Povestea fabuloasă a actorului care a ajuns frate cu propriul tată. A jucat în aproape 40 de filme și a murit pe scenă, în timpul unui spectacol
Povestea fabuloasă a actorului care a ajuns frate cu propriul tată. A jucat în aproape 40 de filme și a murit pe scenă, în timpul unui spectacol! Vorbim despre nimeni altul decât fabulosul Cornel Coman, care a fost unul dintre cei mai remarcabili actori ai scenei și ecranului românesc, cu o carieră impresionantă care a adus bucurie și emoție pură publicului. Cu un talent excepțional și o personalitate captivantă, Cornel Coman a lăsat o amprentă profundă în lumea artei dramatice.
Povestea fabuloasă a actorului care a ajuns frate cu propriul tată
Cornel Coman s-a născut pe 14 iunie 1936, în localitatea Livezile, județul Vrancea, într-o familie cu o situație materială bună. Tatăl său, Alexandru, avea un magazin universal prosper, însă instalarea regimului comunist a adus persecuții și averea familiei a fost confiscată sub pretextul că tatăl său ar fi chiabur. Pentru a evita persecuția la facultate, Cornel Coman a fost înfiat de bunicul său, devenind astfel frate cu propriul său tată.
Cu toate adversitățile, Cornel Coman a reușit să își urmeze pasiunea pentru teatru. A absolvit Facultatea de Teatru la vârsta de 27 de ani și a debutat pe scenă la Teatrul de Stat din Brașov. Ulterior, în 1965, a fost angajat la prestigiosul Teatru „Lucia Sturza Bulandra”, unde și-a consolidat reputația ca unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale.
Marele artist a jucat în peste 40 de filme, de la producții clasice precum „Mihai Viteazul" până la „Drum în penumbră", unde povestea de dragoste din film cu colega sa, Margareta Pogonat, s-a transformat într-o iubire profundă în viața reală. Acesta fusese căsătorit și cu avocata Letiția Maria Coman care i-a dăruit un fiu. Cu toate acestea, bucuria lor a fost umbrită de o boală necruțătoare care l-a răpus prematur pe Cornel Coman la vârsta de doar 44 de ani, pe 14 ianuarie 1980.
„I s-a făcut fulgerător rău, pe scenă, într-o după-amiază nefastă de spectacol. S-a prăbuşit, cutremurat. Aflat de câteva săptămâni sub supraveghere medicală, pentru stabilire de diagnostic, ieşea din spital cu ”bilet de voie”, ca să joace ultimele roluri ale vieţii sale.
A murit atins de o boală agresivă, care l-a devorat galopant. Nu părea să fi putut muri vreodată. Ne întâmpina întotdeauna calm, sau aparent calm, încordat pe dinăuntru, concentrat, sensibil, viguros.
Construit dintr-o fibră trainică, de frasin alb, surâzător şi îndatoritor, cu un bun-simţ moştenit, miraculos, de-a dreptul din moşii şi strămoşii Vrancei, ţara lui de naştere şi de veghe”, se scria în Revista Teatru, în 1981.
