Povestea neștiută a părinților Maiei Morgenstern: „Era supraviețuitor al Holocaustului”

Maia Morgenstern, una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale teatrului și filmului românesc, a făcut recent declarații emoționante despre trecutul său și despre greutățile pe care le-au întâmpinat părinții ei. Dincolo de faima și succesul internațional, actrița a vorbit deschis despre copilăria marcată de suferințe, excludere și povești greu de suportat, care i-au modelat viața și cariera.

Maia Morgenstern, dezvăluiri tulburătoare despre părinții ei / foto: arhiva Click!
Maia Morgenstern, dezvăluiri tulburătoare despre părinții ei / foto: arhiva Click!

Într-un interviu recent, Maia Morgenstern a făcut dezvăluiri tulburătoare despre părinții ei. Crescută cu o mamă muncitoare și un tată supraviețuitor al Holocaustului, care fusese dat afară de la facultatea unde preda, artista a purtat cu demnitate povara unei copilării umbrite de tristețe și nedreptate. Ea este una dintre cele mai apreciate și iubite actrițe de teatru și film din România, cu o carieră care a depășit granițele țării. Cu toate acestea, s-a simțit deseori exclusă, din cauza originii sale evreiești, a numelui dificil de pronunțat și a multor alte motive.

În școala generală, Maia Morgenstern și-ar fi dorit să practice volei, însă nu a prins un loc în echipă. Atunci învăța la Școala Zoya Kosmodemyanskaya din București, azi cunoscută ca Școala Centrală. În liceu, din întâmplare, a descoperit o abilitate fizică necunoscută până atunci: rezistența. Fiind un copil răsfățat și adesea bolnăvicios, evita efortul, dar nu avea viteză, ci era cea mai bună la rezistență, poate unul dintre secretele longevității și excelenței sale profesionale.

„Comunicam cu părinții, mai ales cu tata, cu ochii dați peste cap”

La facultatea de teatru a intrat din a doua încercare, dar a fost prima admisă dintre cei care au dat a doua oară examenul.

Recent, Maia Morgenstern a făcut câteva declarații tulburătoare despre părinții săi. Vorbind despre energia și condiția sa fizică, ea a spus că face gimnastică adaptată vârstei, stretching și yoga. A dezvăluit că practica yoga încă de la cinci ani, deși inițial o refuza, pentru că tatăl său făcea yoga încă din anii ’70.

Yoga, da. Și o știu de la cinci ani, de când o refuzam. Tatăl meu făcea yoga. Și eu o refuzam. Vorbim de anii 70. Nu era tocmai obișnuit pentru anii aceia. Era înaintea conceptelor din epocă. Tata făcea yoga, da. Și eu comunicam cu părinții, mai ales cu tata, cu ochii dați peste cap, cu «lasă-mă în pace, voi nu înțelegeți nimic». Așa le spuneam. Amândoi erau matematicieni. Lasă-mă în pace, că tu nu înțelegi! Și uite că nu m-au aruncat pe geam. Vă dați seama?”, a declarat Maia Morgenstern, pentru gsp.ro.

Celebra actriță a precizat că tatăl ei a trăit până la 91 de ani, deși era perceput ca un bătrân și era considerat un „nebun” pentru practicile sale neobișnuite: „Pentru că erau deștepți și foarte buni și mă iubeau. Și tata făcea yoga și lumea se uita urât la el. Chiar și la mare, pe plajă. Și râdea lumea de el. Un bătrân de cincizeci de ani să facă yoga, să facă lumânarea… A trăit nouăzeci și unu de ani. Aveți dreptate. Era perceput ca un bătrân, era o rușine. Lumea cred că zicea că e un nebun! Cum să faci așa ceva? Yoga – ce e aia?!”, a mai spus artista.

În privința sportului, actrița și-ar fi dorit să devină balerină, fiind dusă la testări de tatăl ei, întrucât mama lucra mult. Tatăl, însă, fusese dat afară din facultatea de matematică pentru că spunea ce gândea în anii ’50, o perioadă complicată și grea pentru familia lor:

Aș fi vrut să mă fac balerină. M-au dus ai mei să mă testeze la un studio de balet. M-a dus tata, mama lucra. Tata – nu. Tata a fost dat afară. Era asistent la facultate, la matematică. Și spunea ce gândea, în anii 50. Și, bineînțeles, l-au dat afară”.

O mamă muncitoare și un tată marcat de traumele Holocaustului 

Maia Morgenstern a amintit cum mama a ținut casa cu salariul ei, iar tatăl a trecut prin internări în clinici de sănătate mintală, suferind de probleme sufletești și mentale, fiind tratat chiar și cu șocuri electrice, așa cum se practica în acea perioadă dificilă. Ea a subliniat că totul era o formă de excludere și marginalizare în societate, iar mama era cea care asigura traiul familiei.

Mama a ținut casa, cu salariul ei, cu eforturile ei. Tata a fost și internat în clinici de sănătate mintală. S-a îmbolnăvit de suflet și poate și de minte. L-au tratat și cu șocuri electrice. Așa erau tratamentele de atunci. A fost un om foarte chinuit în regimul acela. Concluziile le trageți dumneavoastră. Dar mama era cea care punea pâinea pe masă. Eu stăteam mult timp cu tata, mă ducea, mă aducea de la școală, m-a dus la balet. Dar nu m-au primit”.

Actrița a amintit că în acele vremuri nu exista o cultură a sportului, iar familia trăia modest, într-o casă încălzită cu lemne și fără baie. Mama muncea enorm, iar tatăl, supraviețuitor al Holocaustului, deportat, cu tatăl său murit la Auschwitz, trăia cu traume adânci.

Trebuie să înțelegeți: noi trăiam modest, într-o locuință încălzită pe lemne, fără sală de baie. Mama muncea enorm, tata era bolnav, avea sufletul făcut zdrențe, era supraviețuitor al Holocaustului. Deportat. Tatăl lui a murit la Auschwitz. Nu trăiam într-o cultură a sportului ca mijloc de distracție. Erau traume reale. Tata avea coșmaruri. Se trezea uneori urlând noaptea”, a mai spus Maia Morgenstern.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
IMG 0891 jpg
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
oana roman instagram jpg
Fuego are soluții pentru kilogramele în plus  “Am sacouri pentru fiecare categorie de kilograme pe care o am”
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Adriela Morar, Smiley, foto captura YouTube, arhiva jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net