Prima fotografie cu familia Morar în formulă completă! Micuța Roua a fost primită cu braţele deschise
Familia Morar a devenit miercuri, 24 iulie, mai mare şi mai fericită. Mihai Morar şi soţia sa, Gabriela, au strâns-o astăzi în braţe, pentru prima dată, pe micuţa Roua, cel de-al treilea copil al cuplului. Emoţionat până peste poate de venirea pe lume a fetiţei sale Mihai Morar a fost foarte activ pe pagina personală de Instagram, acolo unde a şi încărcat prima fotografie în noua formulă completă: el, Gabriela, gemenele Cezara şi Mara, toţi privind cu un zâmbet cald spre Roua.
Așteptarea a luat sfârșit pentru familia Morar. Gabriela (42), soția prezentatorului tv și om de radio, a adus pe lume în această dimineață (24 iulie) a treia fetiță a lor. Mihai Morar nu a pierdut timpul şi a prezentat-o repede prietenilor virtuali pe Roua. Printr-un instantaneu emoţionant, în care proaspăta mămică este înconjurată de membrii familiei în timp ce o ţine în braţe protector pe Roua, aşa le-a făcut cunoştinţă Mihai internauţilor cu aceasta. Alături de imagine Mihai a scris un text emoţionant prin care i-a urat bunvenit pe lume fiicei sale. "Familia Morar. De azi, nouă. Binecuvântaţi cu Roua", au fost cuvintele scrise de Mihai.
Daniel Buzdugan i-a transmis un mesaj impresionant colegului său
Aşa cum era de aştepta, ţinând cont de relaţia strânsă de prietenie care îi leagă pe Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, cel din urmă a fost printre primii care i-au transmis prezentatorului tv si realizatorului radio cele mai bune gânduri îndreptate spre Roua. "Când cerul sărtuă pământul se naşte roua. Dumnezeu s-o aibă-n pază pe Roua Morar, iar pe tine dragă Mihai să te țină Dumnezeu mega sănătos 1000 de ani brut, nu net! Mândru de așa coleg şi prieten", a scris Buzdugan pe pagina personală de Facebook.
Mihai Morar, despre numele ales pentru fiica sa
Cât despre nume, Mihai Morar a spus inițial: ”Ne-am gândit la nume. O să-l spunem când o să se nască. A fost cea mai mare dispută în familie. Fetele voiau să-şi impună ele. Fetele voiau să pună ceva care să rimeze cu numele lor. S-a spus şi Tamara. Eu voiam Nectara. Am vrut să poarte un singur nume şi un nume de Sfânt la biserică. Va fi un nume românesc, scurt şi la obiect. Când am ales numele eram în maşină spre ecografie şi cineva din familie a spus numele pe care l-am ales şi am fost toţi de acord”, a spus Mihai Morar la "Xtra Night Show" (Antena 1). După ce micuța a venit pe lume, fericitul tătic a dezvăluit și numele special pe care i l-a ales: Roua. Și a făcut-o tot în versuri: "Să fii tu Binele, Iubirea din lumea asta dură / Fiindcă e singura și n-o primim pe-a doua. / Dintr-un ocean, tu nu ești doar o picătură, / Tu ești oceanul dintr-o picătură. Tu ești ROUA!"
Citeşte şi
Mihai Morar, tătic pentru a treia oară! Prima poză cu soţia însărcinată
Mihai Morar a devenit tătic pentru a treia oară. Ce nume surprinzător a ales pentru fetiță