Puya reacționează după momentul lui Albert NBN de la Beach, Please, când a înjurat România: „Trebuie să fii foarte atent ce scoți pe gură”
Puya, artistul care a fost invitat la Beach, Please!, și-a expus părerea despre momentul susținut de Albert NBN, trapperul care a cântat o piesă prin care a adresat injurii la adresa României.

Puya a transmis un mesaj prin care i-a îndemnat pe români să nu le fie rușine cu originile lor, lucru pe care îl susține de mai bine de 10 ani la fiecare eveniment la care a participat.
„Eu zic de cel puțin 10 ani mesajul ăla pe scenă. A fost în antiteză cu mesajul lui Albert NBN și cred că de aceea s-a viralizat. Eu spun asta pe scenă de foarte mult timp, căci am auzit de multe ori că e nasol în România, mai ales de la românii plecați pe afară și pe mine mă supără discuțiile de genul ăsta, dar eu asta o spun de mult timp, nu știu de ce s-a viralizat tocmai acum”, a povestit Puya, într-un interviu fanatik.ro.
Cum s-a simțit Puya festivalul de la Costinești
Puya a urcat pentru prima dată pe scena Beach, please!, iar experiența a fost una interesantă pentru el, mai ales că a reușit să cunoască mai mulți artiști internaționali.
„Cât despre experiența de la Beach, please!, este primul festival de hip-hop la care cânt, căci eu consider și trap-ul tot hip-hop, o altă formă de rap, nu e alt gen muzical. Am reușit să văd artiști internaționali. Unii mi-au plăcut, alții nu mi-au plăcut. Pentru muzica rap, este evenimentul principal al anului”, a mai declarat Puya.
Ce spune despre conflictul dintre generații
Artistul consideră că acest conflict dintre generații va persista, întrucât neînțelegeri legate de gusturile muzicale și modul în care au evoluat lucrurile mereu vor exista. De asemenea, și pe vremea lui existau persoane judecate că îi ascultau muzica.
„Eu văd că discuțiile din jurul muzicii rap au fost mereu aceleași. Când m-am lansat în 1998, părinții nu ne priveau cu ochi buni. Și acum vin oameni la mine și îmi spun: moamă, tu știi câtă bătaie mi-am luat din cauza casetelor tale? Se pare că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Asta e diferența dintre generații. Nici eu la 46 de ani nu pot să înțeleg ce ascultă fii-mea și nici nu mă chinui, dacă nu pricep, lor le place… Nici tata nu înțelegea de ce eu fac ce fac și nu cred că adulții ar trebui să judece ce ascultă copiii și nici invers. Istoria se repetă cumva”, a continuat artistul.
„Fiecare își susține vorbele și suferă pentru el”
De asemenea, a susținut că fiecare artist trebuie să își asume rigorile cu care poate veni libertatea de exprimare. De asemenea, a oferit și un exemplu în care un artist a fost banat la un festival internațional după ce a strigat „Moarte IDF (armatei israeliene)”.
Libertatea de exprimare poate merge până unde vrei tu să te exprimi, acum depinde în ce crezi tu, ce vrei să spui. Oricum, au mai fost cazuri, de exemplu la un festival mare din Anglia, unul s-a suit pe scena și a fost banat pentru ce a spus. A strigat „Moarte IDF (armatei israeliene)”. În urma acelei scandări i s-au anulat viza și turneul din Statele Unite.
Fiecare își susține vorbele și suferă pentru ele, de aia trebuie să fii foarte atent ce scoți pe gură, căci fără să vrei poți jigni oamenii. E foarte bine să ai bine în cap ce vrei să spui ca nu cumva lumea să înțeleagă altceva”, a completat Puya, pentru sursa citată.