"Răzvan Simion, de unde te credeam vinovat, mă întreb cum ai putut suporta 15 ani?"
Am citit cu fervoare poveştile tale familiale. Tonul tău de ”adios”, adresat mamei copiilor tăi, mi s-a părut fals, greu de crezut. O justificare superficială, aşa mi s-a părut.
Spune, domnule, direct că: ”Iubita mea, la tine nimic nu mi se mai scoală”, scuzaţi expresia... Sau, că ”te-a călcat tancul”. Lucru pe care sper că l-ai întâlnit prin literatura epistolară a subsemnatului. Şi, gata cu căsnicia-model, cu viaţa fericită de familie, cu liniştea căminului şi alte vrăjeli justificatorii. Aşa, mi s-a părut un kakka-makka amestecat cu lacrimi de crocodil. Tancul e ferm şi greu. Şi nu are marşarier... e ireversibil. Când te-a călcat, eşti bun călcat. E definitiv. Nu mai ţine procedeul ciorbei reîncălzite. Adio! Dar îţi repet, asta o credeam eu după prea puţine şi neconcludente lecturi mondene privind ”biografia CV-ului tău”...! [Mamăăă, ce pleonasm superb mi-a ieşit!].
Căci, finalmente, după profunzimi miniere, am aflat forând, săpând, adevărata şi singura cauză a dezechilibrului relaţiei cu soţia ta. Gelozia ei. Otrava geloziei. E ca şi calomnia. Numai că asta e socială. Gelozia e personală. Mai precis e precum cancerul. Creşte şi se umflă ca drojdia-n cozonac... şi creşte... şi creşte. E de netratat. De neoprit. Şi atunci, de unde credeam că eşti un tip cu sindromul tancului, am cotit-o revoluţionar. Răzvane, tu eşti o victimă! Fără de noroc. Gelozia e flagelul cel mai nenorocit. E ca sifilis, ca SIDA. Ca o epidemie ce devine pandemie. Intoxică şi omoară vieţi nevinovate. Şi o spune unul cu experienţă de patru ani la început de carieră amoroasă... e cumplit, dacă e adevărat cum afirmă megieşii tăi.
Şi, ca o concluzie, de unde te credeam vinovat, mă întreb cum ai putut suporta 15 ani? Ştiu răspunsul: copiii. Dar, ei nu vor avea prea multe de suferit. Deşi risc oprobiul multora, o spun tot dintr-o tristă experienţă personală...
Fugi! Deşi va fi greu. Ai de-a face cu cea mai periculoasă boală... Boală-boală, nu moft sau fiţă. Gelozia e poate cea mai nenorocită afecţiune psihică a unui om. Fiindcă pare a nu fi boală. Din păcate, omenirea a studiat de secole oncologia, cardiologia, multe şi n-a luat în serios nici acum eventuala ştiinţă numită ”geloziologia”... Păcat!
