Românca considerată cea mai mare cântăreaţă de operă din lume, destin tragic. Cine i-a tocat averea și de ce a ajuns în pragul sinuciderii
Una dintre cele mai mari cântărețe de operă ale acestei lumi a avut un sfârșit tragic. Cu toate că întreaga viață și-a desăvârșit talentul prin studiu, necazurile și supărările i-au umbrit fericirea.
Hariclea Hartulary Darclée a fost una dintre cele mai iubite cântărețe de operă vreme de 25 de ani. A fost cunoscută în industria muzicii drept drept prima soprană a lumii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Drama sopranei Hariclea Hartulary Darclée
Într-un studiu despre viaţa artistei, realizat de către Ştefan Petrescu şi publicat de Academia Română, apare faptul că, deși a reușit să strângă o avere, soprana care provenea dintr-o familie înstărită a ajuns să moară singură și săracă. Hariclea Hartulary Darclée a murit în România, iar Ambasada Italiei a trebuit să suporte toate cheltuielile de înmormântare.
Soprana reușea să câștige suficienți bani, astfel încât să poată să după un trai îmbelșugat, după bunul plac: hoteluri de lux, apartamente confortabile, trăsură proprie, îmbrăcăminte şi nenumărate atenţii faţă de fani şi ziarişti.
Drama trăită alături de soțul ei
Cu toate că reușea să își procure banii, Hariclea mereu se afla în pană de banii, avea datorii, iar statutul de femeie căsătorita o obliga mereu să ceară consimțământul soțului ei pentru fiecare ban cheltuit. Chiar și după divorțul din 1897 aceasta era nevoită să își explice cheltuielile.
Într-o scrisoare din 1893, cântăreaţa își plângea durerea către soţ: „Este păcat de Dumnezeu, atâta muncă pentru a nu avea niciun profit material!”.
Știa că va rămâne fără niciun ban: „Fără a fi zgârcită, însă încep a crede că niciodată nu voi putea pune ceva deoparte.”
După şase ani de carieră, Darclée părea epuizată: „Toate acestea nu-mi mai produc impresiune, mă gândesc a face un capital care să-mi permită să mă retrag, fiind foarte obosită de viaţa asta.”
Afacerile familiei Hartulari pentru recuperarea unor proprietăţi ipotecate şi înstrăinate au înghiţit mare parte din veniturile sopranei.
În depresie și fără bani
La vârsta de 70 de ani, Hariclea Darclée decisese să trăiască singură în Milano, plângându-și condiția - rămasă fără bani și multe alte lipsuri materiale. În toată singurătatea sa a fost susținută de un bun prieten, avocatul Victor Rațiu, care o susținea mereu.