Scrisorile lui Stanca: Dragă Adriana Bahmuţeanu,
Ești de-a dreptul americancă! Mergi pe metodele terapiei de grup, chestie ce face epocă la ei. E demult o cutumă, terapia de grup. Am văzut atâtea filme despre femeile bătute, molestate - ce eufemism drăguț! - de bărbații lor alcoolici, dilii psihopați.
Și cum se adunau ele, victimele; cum se plângeau după ce-și arătau echimozele, vânătăile, zgârieturile, mușcăturile, tăieturile, cicatricele... ca pruncii cu "mama, ete buba"!
Tu ai inițiat un curs pe specialitatea "vrei să scapi de el?". Sau ca să fiu rău și deloc aluziv la omul care ți-a fost soț: "cum scapi de animalul de lângă tine?" Căci, să fii divorțată de patru ori de același bărbat îți conferă la această materie matrimonială o aură universitară. Titlul de prof. univ., academician, dr, pe onoarea mea! Dă, nene, lecții! Dă-le extemporale, compuneri fraierelor care au trecut mai rău decât prin ce ai trecut tu! Învață-le autoapărare, parade, ofensive, legislație, pașii spre eliberare...
Dar, explică-le și de ce te-ai reîmpăcat de atâtea ori. De ce ai oscilat, te-ai îndoit timp de patru parcursuri familistice. Și, de ce între aceste intervale ai mai făcut și copii? Pentru că, eu gândesc, divorțurile tale de dl Prigoană făceau parte dincolo de adaptabilitatea socială şi dintr-un joc sexual, hormonal, erotic. Era excitant să divorțezi, te treceau fiori pe șira spinării, și se revolta epiderma, creștea adrenalina ca-n buza unei prăpastii. Mai ales, când se apropia momentul împăcării, recăsătoririi... era, era așa ca o perversiune admisă. Gâdilitoare, senzitivă, plăcută epidermei - să ne limităm cu decență matrimonială numai la ea. Era un dor de atingere și de mângâieri.
Pe scurt, eu zic că era un joc ciclic... și multă vreme am crezut că despărțenia voastră ultimă e tot în cadrul jocului presupus. Numai că cercul s-a închis. Dacă te mai împaci și te mai recăsătorești iar cu Prigoană, devii necredibilă. Mai ales că-ți pierzi condiția academică în care te-ai vârât. Abia aștept și eu să iau lecții de despărțire, de divorț. Nu că mi-ar trebui.
Doar așa, ca fior, ca impresie senzorială...
George Stanca pamflet
