Dan Negru, îmbogățit de Selly: „Mi-a dat o rentă lunară.” Picanterii din culisele NIBIRU. Cine e următorul invitat?

Dan Negru, îmbogățit de Selly: „Mi-a dat o rentă lunară.” Picanterii din culisele NIBIRU. Cine e următorul invitat?

#Exclusiv Click!

Dan Negru, gazda spectacolelor de la NIBIRU, stațiune de divertisment, fondată de Selly, în Costinești, și unde celebrul prezentator coordonează o serie de evenimente tip „punte între generații”, ne-a oferit, exclusiv pentru Click!, detalii din culise. Am aflat, cu acest prilej, și cum l-a ajutat Selly să câștige un ban în plus. 

Cum l-a ajutat Selly pe Dan Negru să câștige un ban în plus: „YouTube îmi aduce lunar venituri din monetizare”

Dan Negru și Selly și-au unit forțele, în acest an, pentru demararea grandiosului proiect NIBIRU, la Costinești. Colaborarea s-a dovedit de succes, evenimentele de pe scena NIBIRU atrăgând zeci de mii de turiști. Dan Negru îl apreciază pe Selly, mai ales că tot el l-a ajutat să mai câștige un ban în plus, pe lângă televiziune și prezentări de evenimente:

„Pe Selly îl cunosc de când era puști. Țin minte și acum cum i-am descoperit spiritul antreprenorial. Într-o seară, la mine acasă, mi-a făcut canalul de YouTube. Și apoi, pe canalul pe care Selly m-a convins să-l deschid s-au adunat peste 130.000 de urmăritori, iar YouTube îmi aduce lunar venituri din monetizare.

Cum s-ar spune, Selly mi-a dat o rentă lunară. Mă regăsesc în Selly, așa cum eram eu acum 30 de ani: tipicar, atent ca totul să iasă bine, politicos și deschis la nou. Și mai ales optimist. Optimismul este calea către succes. Nimic important nu se construiește fără speranță. Acum, sincer, eu am mai multe de învățat de la Selly, decât are el de învățat de la mine. La fel e și cu noua generație. Noi avem mai multe de învățat de la ei, decât invers”.

Replica lui Dan Negru pentru internauți: „Dacă ai public, ai și scenă!”

Dan Negru ne-a explicat ce înseamnă, de fapt, NIBIRU, dar a dorit să le dea și o replică usturătoare internauților, nemulțumiți că s-a implicat în uriașul proiect, de la malul mării:

„Acum 30 de ani, am prezentat, la Costinești, un turneu rock, toată vara, iar cârcotașii mă făceau satanist. Așa era etichetat rockul atunci: satanist. Nu e nimic nou în cârcoteala noastră. Pentru noua generație, NIBIRU este fenomenul din care puștii vor să facă parte. Pentru generația matură, îi întâlnesc în număr mare, acolo. NIBIRU este lecția că se pot construi evenimente bazate strict pe performanță.

Dacă ai public, ai și scenă! Sunt obișnuit cu asta din televiziune: ai audiență, rămâi; nu ai, cobori de pe scenă! E un nou concept cu care showbizul românesc nu prea era obișnuit”, a mai menționat celebrul prezentator, exclusiv pentru Click!

„Pe 23 august îl vom avea invitat la NIBIRU pe Ilie Năstase”

Printre invitații săi de seamă, se numără și personalități din lumea sportului și a științei. Iată cum au fost primiți de public Rică Răducanu, fostul mare portar, dar și astronautul Dumitru Prunariu:

„Am avut emoții când am deschis planeta NIBIRU alături de singurul astronaut român, Dumitru Prunariu. Îmi amintesc cum m-a luat de mână, cu câteva secunde înainte de a intra pe scenă, și m-a întrebat dacă ne ținem de program. Urma să vorbim despre planete și spațiu în fața a 30.000 de oameni.

A fost o liniște desăvârșită, în timpul dialogului nostru. Toți cei prezenți au ascultat cu atenție. Atunci am văzut oameni dispuși să primească, nu numai muzică, ci și informație. Pe 23 august îl vom avea invitat pe Ilie Năstase, la aniversarea zilei în care a devenit primul lider ATP din istorie. Și, mai ales, îi vom omagia pe elevii olimpici ai României, un moment care a stârnit deja multe discuții în online”.

„S-au schimbat turiștii. Pretențiile lor sunt altele”

De fapt, Dan Negru a mai fost, cândva, pe val, în Costinești, la începutul anilor 90, când era gazda evenimentelor muzicale. Turiștii însă nu mai sunt cei de odinioară, au devenit cu mult mai exigenți, mai pretențioși:

„S-au schimbat turiștii. Pretențiile lor sunt altele. Astăzi e mult mai greu să aduni public la spectacole de tip „sușă”, atât de populare pe litoralul anilor 90. Cred însă că tocmai exigențele turiștilor vor împinge înainte turismul românesc. Un public mai pretențios obligă și oferta să fie mai bună.”, a mai precizat el, exclusiv pentru Click!

„Organizatorii fac tot ce pot pentru a oferi siguranță maximă”

Și cei doi copii ai săi, Bogdan și Daria, au fost prezenți la NIBIRU, însoțiți și de mama lor, Codruța, medic stomatog de profesie. Cât de sigur este însă pentru adolescenți acest eveniment?

„În perioada aceasta prezint Festivalul Sighișoara Medievală, un eveniment pe care îl prezint de mulți ani, așa că ai mei au rămas la NIBIRU. Soția mea a avut emoții la început, dar apoi am văzut acolo mulți polițiști la vedere. Pe cei sub acoperire nu-i cunosc, iar asta ne-a liniștit.

E adevărat că liniștea deplină nu o găsești nicăieri. Suntem țara în care îți pot cădea bolovani în cap pe șosele. Dar cred că toți organizatorii de evenimente fac tot ce pot pentru a oferi siguranță maximă. Am observat că, la un festival, siguranța este chiar mai importantă decât artiștii sau vibe-ul de pe scenă. Nu poți avea un spectacol reușit fără liniște”.

Recomandă turismul românesc: „Avem o țară cu de toate!”

Regele audiențelor, Dan Negru, recomandă turismul românesc, după ce a bătut lumea în lung și-n lat. Problema majoră este că nu ne prea pricepem la promovare, la atragerea turiștilor străini:

„Ultima mea postare, despre turismul românesc, a fost văzută de peste patru milioane de oameni. Cred că avem o țară cu de toate și cred că puștii din noua generație vor ști să o pună în valoare.

Noi n-am știut. Generația mea n-a știut să promoveze România turistică, așa cum merita. Am fost pe Muntele Fuji, din Japonia, despre care vorbește toată lumea. Este spectaculos, dar e doar un deal ori noi avem locuri la fel de frumoase, doar că ei au un marketing uriaș. Sunt convins că tinerii vor ști să folosească marketingul, în slujba unei țări care are mare, munte și deltă. Eu în ei îmi pun speranța”, ni s-a mai confesat Dan Negru, exclusiv pentru Click!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Crina Abrudan, cu mama la International Fashion Island din Malta
cher gettyimages jpg
andreea ibacka jpg
banner daniela gyorfi jpg
image png
Ce nu îi lipsește niciodată din geantă lui  Carmen Negoiță
image png
image png
image
image