Cum arată Daniela Gyorfi complet nemachiată în vacanță? Ce a ajuns să mănânce pe zi. A întrecut-o și pe Drăgușanca: „Nu e suficient?”

Cum arată Daniela Gyorfi complet nemachiată în vacanță? Ce a ajuns să mănânce pe zi. A întrecut-o și pe Drăgușanca: „Nu e suficient?”

#Exclusiv Click!

Daniela Gyorfi a plecat cu fiica, Maria, și soțul, George Tal, într-o bine-meritată vacanță. Itinerariul a fost ales chiar de fiica ei, Maria, împătimită de istorie. Daniela s-a simțit atât de în largul ei în vacanță, încât a renunțat la machiaj. Cum arată solista fără strop de fard pe față?

Daniela Gyorfi se află în aceste zile cu familia în vacanță. Maria, fiica vedetei și a impresarului George Tal, a fost cea care le-a întocmit itinerariul, ea dorind să viziteze mai multe castele și locuri încărcate de istorie din Europa. 

Daniela Gyorfi, în vacanță prin Europa cu fiica și soțul 

Au fost deja la Budapesta, dar și la Salzburg, iar Daniela se simte atât de bine în vacanță încât a decis să renunțe la machiaj. Vedeta a și postat, pe rețelele de socializare, o imagine fără pic de fard pe față demonstrând că este una dintre cele mai curajoase și mai asumate vedete din show-biz. 

„Stăm o săptămână în vacanță. De data aceasta, ne-am organizat cu Măriuca vacanța. O zi am stat în Budapesta, ne-a dus la muzeul lui Sissi, la un castel în stâncă. Ei îi place istoria foarte mult, la Olimpiadă a ieșit a patra pe Ilfov. 

Apoi, am fost la Salzburg în Austria. A vrut să o ducă George undeva în zonă și la un muzeu despre Holocaust”, a povestit Daniela Gyorfi, în exclusivitate pentru Click!, care este foarte mândră de performanțele la învățătură de fiica sa, Măriuca. 

Ce mănâncă Daniela Gyorfi zilnic?

La 57 de ani, Daniela Gyorfi se menține într-o formă fizică de zile mari. Este la fel de slabă ca în tinerețe și ține o dietă drastică. 

„Adevărul este că trebuie să faci foamea ca să poți fi slab. Adică nu stau chiar de tot nemâncată, dar clar că toată viața mea ca sa fiu slabă am fost mai mult pe salate. Bine, îmi plac dulciurile, ce-i drept, dar mă abțin!

Ce am mâncat azi?! Am băut trei cafele fără cofeină și am mâncat niște cireșe. Nu e suficient?! Mai mănânc mâine, da?! George gătește la noi, fripturi, pește, legume la grătar. Și fi-mea ține la silueta ei”, a mai declarat vedeta, pentru Click!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Ce nu îi lipsește niciodată din geantă lui  Carmen Negoiță
image png
image png
banner Livia Graur
image png
iulia si andreea jpg
image png
image
image