Scrisorile lui Stanca. Dragă Delia,
Nu mi-a plăcut show-ul - repet, show-ul - tău de la Cerb! Deși pare OK.
Mai demult, într-o scrisorică de amor - știi, desigur, că te iubesc ca artistă și te admir nedisimulat - mârâiam câte ceva ce mă jena la tine. Citez din subsemnatul: “Cântă, dansează, jurizează, bucură lumea cu grațiile tale, cu talentele deja dovedite. Cu frumusețea ta, pentru care eu, om rezon și familist, p-onoarea mea, mă dau în vânt. Și despre care, chiar am scris în ăst colțișor de gazetă. Nu te băga într-un domeniu străin. Lasă-le dracu de fițe, îs sătul de găini de companie. Fii tu. Fii ce ești. Că de asta te iubim noi”, ziceam eu…
Nu m-ai ascultat. Glumesc, cine sunt eu să te chiar iei după mine? Deși mai am și eu un cuvânt de spus, după o viață prin showbiz; și după amiciții artistice cu oameni diverși ca Dan Aldea, Covaci or dincolo,…or Zamfir; or Mariana Nicolesco; sau Andreescu, Aura, Dida, Mădălina; or Oschanitzky, Mandy…bla, bla, bla!
De ce nu mi-a plăcut showul?! Prea baroc. Împopoțonat. Tu ai talent cu caru’, ești frumoasă, sexoasă, născută pentru scenă. La ce atâtea farafastâcuri, să cadă pulimea-n cur, pe spate-n nas: ”wooow ce show, măy! Ai fost haioasă cu fițele derulate la juriul de la A1, alea cu coafurile de forme și culoare, mișto. Atât! Una, nu zece!
Tu știi ce faci cu baletele alea complementare, eterale, cu voaluri albe, mătăsuri vaporoase, corpuri lascive, voci invocatoare din off? Te faci mică. Distragi atenția de la esența ta. Care e VOCEA. Plus, talentul. Și sex-appeal-ul.
Ca să mă exprim popular, ești o ”cântăcioasă”, nu o fițoasă. Fii directă. Simplă. Tu. La harurile tale ai nevoie de simplitate. SIM PLI TA TE!!!
Uită-te la toată opera lui Shakespeare - nu fac deloc mișto… - rezistă prin simplitate. Citește înțelepții greci să vezi ce simplu și accesibil se exprimă. Fără sofisticări inutile.
Delia, astea s-au inventat pentru cei lacunari, incompleți. Neajutații de ambitus cântă șoptit, pierdut; gagicile cu picioare imperfecte poartă maxi.
Tu nu ai nimic de ascuns. Ai chiar de arătat. Nu te mai da după pom în pădurea de fițe. Cântă! Direct. Fără ifose și dampfuri.
L-ai văzut pe Blunt? Militarul britanic! Ce fițe a făcut, fată, băiatul ăla? S-a mutat de la pian la chitară, la ukulele. Ca să cânte. Punct. În rest, a băgat voce. Drept. Cinstit. Superb. Dar pe Eleni Foureira? Dar pe Nicole Scherzinger, cu o mână de balerine ca sfârleaza și ceva lumini?
Când o iei prin porumbiște cu vorba, italianul zice: “parla come mangi!” Asta zic și eu către tine, fără să te superi, Delia: ”Cântă cum mănânci”… Că poți.
Păstrând proporțiile: când Nietzsche l-a criticat pe Wagner din admirație, detractorii compozitorului i-au sărit la gât. Atunci, filozoful le-a spus ageamiilor: eu pot să-l critic pe Wagner: suntem în Olimp, voi, pigmeilor, stați cuminți.. La fel - repet - critica mea adusă ție nu e pentru fraieri…
…De-mi vei ignora spusele, rămâi favorita mea, oricum. Dar scapă de paraziții inutili din siajul tău. Repet, fii tu!
Cântă cum mănânci, Delia!
