Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Constantin,

Apoi, la Costinești cu gașca nebună din "Liceenii", și "Liceenii rock and roll". Condusă de " proful" Caramitru. Atunci când toată vara, tot Litoralul, tot Costineștiul post '90 erau ale voastre. Cu voi, puștii ajunși vedete precoce. Și care isterizaserăţi România. Voi, care zburați ca mânjii pe terasele Costineștiului. Cu Tudor Petruț azi american. Cu Șt. Bănică jr. azi vedetă, ins monden, urmărit, râvnit carnal de femei și de paparazzi... Erați o gașcă de copii ai artiștilor: Fane al lui nea Fane, Oana fiică a lui Anton și Romică (cu scuze, nu mai știu care din ei, dar comici superbi lansați și consacrați la „Tănase"). Tudor, nepotul lui Emanoil. Și tu, fiul celui mai mare actor român în viață pe atunci, George Costantin. Ce actor...!

Nu mai trec prin etape. Căci risc să pic în nostalgii lacrimogene. Bref! Te-am văzut în „Scrisoarea" lui Mălăele. Ești remarcabil. Sigur, eu nu am pretenții de cronicar de teatru, dar ca un vechi degustător al acestei arte am o opinie: ești excelent. Joci Cațavencu. Poate că dramaturgia românească a stors cât putea din Cetățeanul Turmentat (cu un Aurel Cioran, iată, și el nepot de nume mare...). Dar și din Cațavencu, în care s-au cantonat Niki Atanasiu, Beligan, Cotescu - ce nume, Doamne!!! - iar recent și concomitent un Marcel Iureș "văzut" de Dabija. Sarcină grea monșer...

...Ai intrat în rol, ești de-acolo. Demagog și grobian ca Cațavencu - fie-mi iertată cacofonia scăpată. Vii cu ceva nou: alt, alt Cațavenc. Să fii personaj în „Hamlet"-ul românesc, cum spunea Catrinel Oproiu, e ceva. Sigur, ai putea fi și Pristanda tot pe aluzivul contemporan al lui Mălăele. Căci, ai mai văzut tu azi polițist șef de județ să aibă 60 kg? În fine, pe mine m-ai uimit nu numai cu jocul, dar - memoria implacabilă! - și cu asemănarea izbitoare cu tatăl tău. Pe care l-am văzut în roluri mari de teatru. Ba, chiar și-n filmul de debut al amicului nostru, dom' director Mihăiță, „Reconstituirea"....asta fu tot, coane Mihai. Am vrut să știi că te cunosc. Și mai ales, te admir.

George Stanca