Scrisorile lui Stanca. Dragă Ruxandra Donose,
Mare mi-a fost bucuria să te găsesc pe canalul meu favorit de muzică - Mezzo - nu o dată, în diverse roluri. Mezzosoprană. Sau, să fie și ceva de la inima mea, nu ”mezzo”, ci super-soprană. Supermezzo-soprană. Cu o voce viguroasă.
Cu un fizic superplăcut. Nici nu știi cât mă bucur - fiindcă prilejul este rar la această televiziune franceză, dominată de ruși - când te văd pe tine, îmi vine așa, să strig pe palier: ”doamnelor, domnilor, cântă doamna noastră, Ruxandra Donose! Eu o știu de când a plecat să cucerească Europa… și, uite-o!” Căci, de cum te văd acolo la Mezzo, de fiecare dată îmi amintesc de un Ajun de Crăciun, la începutul anilor ’90, când acasă, la părinții tăi, pregătindu-te să pleci spre a plonja în marea carieră, spre a cuceri Europa, te-am ascultat live. Era un privilegiu și pe atunci să te asculte cineva în intimitatea familiei. Căci, de atunci ai devenit o vedetă internațională. Ne-ai cântat. Nu mai știu ce, dar m-a impresionat forța vocii tale mezzosopraniană… Una forte. Am rămas cu gustul unei mari bucurii. Culmea, tot în zodia mirifică a Crăciunului.Dar și mai mare mi-a fost nu doar bucuria, ci și surprinderea, când ai apărut la minunatul spectacol de colinde alături de Ștefan Hrușcă. Recent. La Teatrul Național din București. Nu-mi venea a crede. Iar curiozitatea de a afla cum te pliezi pe acest gen simplu, dar profund, de muzică identitară îmi fu uriașă. Nu că te-ai descurcat, ai fost sublimă! Româncă. Ba, transilvană. Ba, mai mult de mai mult: maramureșeană. Ai fost divină. Nu știu, poate că te și potrivești, rimezi nu numai la roluri în travesti, ci și la româneștile colinde. Pe care eu, într-un repertoriu de solistă română, l-aș pune la un capitol separat. Așa cum e liedul: colinda românească. Au mai fost unele tentative acum ceva ani - apropierea solistului cult de romanță. A mers, dar s-a uitat. E și asta de recuperat reportorial. Dar parcă, iată, colinda merge și mai bine. Se lipește. Așa că, dragă Ruxandra bun venit în trecutul nostru muzical -ritual, bun revenit în colindă! Fac aceste apropieri deloc forțate cu tine, fiindcă poate că lumea l-a uitat pe tată tău Vasile Donose, muzicolog, director de Radio și TV. Dar mai ales legat de folclor, compozitor de coruri. Poate că greșesc eu, care am făcut armata pe bune și pe vechi, dar cântecul ”Frunzuliță verde, verde de stejar”, era unul dintre cele mai frumoase marșuri militare… Ai toate datele, dragă Ruxandra, să fii - printre toate măririle ce ți le dă Occidentul ca solistă, să fii, zic, la tine-n țară, una dintre marile voci culte cu cel mai mare repertoriu de colinde. Marea Colindătoare. Mai ales, când ai ca ”maestro” un solist de muzică folk care și-a axat cariera - măcar hibernal - minunăției acestui popor - colinda. Succes! Să ne revedem la anu’ și (la mulți ani) în recital de colinde!
