Scriitorul român iubit şi părăsit de o mare actriţă a teatrului românesc pentru un coleg de breaslă: „A fost o iubire tulburătoare, devoratoare”
Fiul lui Nicolae Marinescu-Sadoveanu, un renumit medic, s-a iubit cu o actriță și regizoare română, însă a fost părăsit pentru un alt actor. Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu Leonte Marinescu) și aleasa sa au divorțat la sfârşitul anilor ’20.
La câțiva ani de la nașterea marelui scriitor Mihail Sadoveanu, venit pe lume la 5 noiembrie 1880 la Pașcani, într-o familie de medici din București, vedea lumina zilei la 15 iunie 1893 (sau 1894, după alte surse) Iancu Leonte Marinescu, cel care avea să-și ia pseudonimul artistic Ion Marin Sadoveanu.
Tatăl viitorului scriitor și om de teatru era dr. Marinescu Sadoveanu, un medic chirurg renumit, distins pe front cu medalii de onoare. La sfârșitul anilor 1890, chirurgul se stabilește la Constanța, unde conduce și reorganizează spitalul, studiind totodată efectele curei balneare de la Marea Neagră și de la lacul Techirghiol asupra diferitelor afecțiuni. Își aduce familia la Constanța, care devine orașul de suflet al singurului său copil.
Micul Iancu Leonte învață la Liceul Mircea cel Bătrân, iar după absolvirea gimnaziului, părinții îl trimit la Colegiul Sfântul Sava din București pentru a-și continua studiile. Pasiunea pentru literatură a luat naștere la Constanţa, unde exista Societatea I. L. Caragiale, al cărei secretar era dramaturgul Grigore Sălceanu, o personalitate a spațiului dobrogean. Tânărul urmează Dreptul, apoi Literele, și se întoarce la Constanța, unde înființează în anul 1921 cenaclul Poesis, la un an după moartea tatălui său.
„La Constanţa, viitorul scriitor a locuit în vila construită de tatăl său pe strada Dimitrie Sturdza, astăzi strada Revoluţiei de la 22 Decembrie 1989. Vila se găsea în vecinătatea clădirii care adăpostea Serviciul de biologie marină al Academiei. El avea astfel posibilitatea să stea la malul mării şi să se lase influenţat de stările ei“, relatează dr. Aurelia Lăpuşan, publicistă dobrogeană care a studiat istoricul familiei Marinescu Sadoveanu, potrivit historia.ro.
În 1929, este numit inspector general al teatrelor în Direcția Educației Poporului. Se căsătorește cu actrița Maria Bârsan, căreia el avea să-i dea numele de scenă cu care a devenit celebră și ca regizoare: Marietta Sadova (1897-1981), însă mariajul lor avea să se destrame din cauza năvalnicei pasiuni pe care Marietta a făcut-o pentru Haig Acterian, un strălucit om de teatru din Constanţa.
Ea s-a îndăgostit de omul de teatru Haig Acterian
Marietta și Haig s-au căsătorit, dar căsnicia a fost întreruptă brusc de represiunea asupra mișcării legionare, căreia soții îi erau simpatizanți. Haig Acterian, director al Teatrului Național din București și coleg de liceu cu Mircea Eliade, a fost acuzat că i-a permis poetului Radu Gyr să țină o cuvântare de la balcon la 21 ianuarie 1941, moment care a fost declanșatorul pentru vânătoarea legionarilor de către regimul Ion Antonescu.
„Haig a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu toate că avocatul său Ionel Teodoreanu a susţinut tot timpul că nu avea ce căuta în boxa acuzaţilor. Trimis pe front în prima linie, Haig Acterian moare la 8 august 1943, în bătălia de la Cuban din URSS. Pe marea actriţă şi regizoare Marietta Sadova am cunoscut-o prin 1946. Când a aflat că sunt armean mi-a declarat cu o răsuflare adâncă, pornită dintr-o inimă sfâşiată de durere: «Soţul meu a fost armean, îl chema Haig Acterian. A murit pe front». Ea nu s-a mai recăsătorit niciodată. A fost o iubire tulburătoare, devoratoare, totală, precum cea dintre Tristan şi Isolda“, consemna regretatul publicist constănţean Simion Tavitian (1926-2008) în volumul său „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“.
Coincidență, și Ion Marin Sadoveanu avea să conducă Teatrul Național din București din 1956, însă până atunci, cel care a semnat în paginile ziarelor Universul și Timpul a mai trecut printr-un moment controversat: frecventarea mișcării spirituale Rugul Aprins.
„Rugul Aprins relua, în gândirea ortodoxă românească, un concept dezvoltat mai ales în mistica rusă, pornind de la episodul veterotestamentar al rugului care ardea şi nu se mistuia, pe care l-a văzut Moise pe Muntele Horeb (Ieşirea, 3, 1-3). Vedenia preînchipuia, după interpretarea dată de Sfinţii Părinţi, pe Maica Domnului, căci, aşa cum acest rug nu se mistuia de arderea focului, tot aşa Fecioara Maria, făptură fiind, n-a fost mistuită atunci când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu. Unii dintre cei care au constituit nucleul acestui grup, şi anume: părinţii Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu, Felix Dubneac, împreună cu intelectualii mireni Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slătineanu şi Gheorghe Dabija, se cunoşteau încă dinainte de război şi au început a se întâlni la Antim din 1945.
Sub oblăduirea stareţului Vasile Vasilache, ei se reuneau în fiecare joi seara, în chilia stăreţiei, în jurul lui Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu) şi arhimandritului Benedict Ghius, şi discutau teme de literatură şi spiritualitate. De fiecare dată, preşedinţia şedinţei era oferită aceluia care venea să-şi prezinte creaţia sa inedită. În felul acesta şi-au citit manuscrisele scriitorul Ion Marin Sadoveanu, medicul poet Vasile Voiculescu, profesorul Anton Dimitriu, profesorul Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, filosoful Mircea Vulcănescu, ziaristul Sandu Tudor, care înălţau ascultătorii pe baricadele luptelor duhovniceşti ale spiritului“, scrie Gheorghe Vasilescu.
„Marea şi cartea sunt un amestec dumnezeiesc”
Stinsă în 1950, flacăra Rugului Aprins prinde din nou viață în anii 1954-1958, dar membrii grupării sunt condamnați la temniță grea pentru că discutau idei și texte literare ce contraveneau ideologiei comuniste.
Ion Marin Sadoveanu nu suferă, însă, consecinţele apropierii de gruparea din anii de început. Era un scriitor cunoscut deja, publicând „Metamorfoze“ (1927), „Cutia cu maimuţe“, „Savonarola“, „Anno domini“ (1927) şi „Molima“ (1930), apoi romanul „Sfârşit de veac în Bucureşti“ (1944), „Ion Sîntu“ (1957), „Taurul mării“ (1962). În operele sale apare constant, în spaţii cuprinzătoare, Constanţa, Dobrogea, Marea Neagră.
„Ca o mărturisire de credinţă este corespondenţa lui Ion Marin Sadoveanu cu Tudor Vianu: «Cred că marea e singura ţară care dacă ţi-a intrat odată în sânge şi te-a infectat, te face să nu roşeşti de sclavia ta. Cred că <regionalismul mării> e formula cea mai bună pentru a desemna cea mai largă, rodnică şi cuprinzătoare stare de spirit. E singura viză valabilă pentru o excursiune completă în timp şi în spaţiu, în suflet şi în creier? Îi plâng totuşi pe fraţii de aiurea! (...) Marea şi cartea sunt un amestec dumnezeiesc»“, notează Aurelia Lăpuşan în cartea sa „Presă şi teatru în Dobrogea“.
Ion Marin Sadoveanu s-a stins din viață pe data de 2 februarie 1964, în preziua sosirii sale la Constanţa pentru a susţine o mare conferinţă publică. A fost găsit în biroul său încărcat de cărţi, cu capul pe masă şi cu stiloul în mână.
